Cioacă: „Nu mai văd niciun motiv pentru care sunt aici în boxă!“

Cioacă: „Nu mai văd niciun motiv pentru care sunt aici în boxă!“

Cristian-CioacaCurtea de Apel Piteşti a respins, ieri, solicitarea avocatei lui Cristian Cioacă de a fi adus la instanţă dosarul criminalului în serie care a ucis o tânără dispărută din Braşov, în august 2007, în aceeaşi zi cu Elodia. Tot ieri, instanţa a audiat-o, în sfârşit, pe fosta menajera familiei Cioacă-Ghinescu, dar şi pe mama Elodiei, urmând ca, la termenul viitor, să fie audiat fratele avocatei dispărute. Curtea a rămas în pronunţare cu privire la posibila judecare a lui Cioacă în libertate.

Potrivit Agerpres, fosta menajeră a declarat ieri în faţa instanţei de apel că, în anul 2007 a fost solicitată să facă curăţenie în apartamentul familiei Cioacă de patru ori, de trei ori înainte de dispariţia Elodiei Ghinescu şi a patra oară după dispariţie. Martora a susţinut că ultima dată nu i s-a părut că s-ar fi schimbat ceva în locuinţă, dar a admis că unele lucruri pe care le văzuse anterior ar fi putut să lipsească.

Avocata lui Cristian Cioacă a solicitat, la termenul de marţi, revocarea arestării preventive a clientului său sau înlocuirea ei cu măsura controlului judiciar, instanţa rămânând în pronunţare asupra cererilor. În susţinerea solicitărilor, inculpatul a afirmat că nu există niciun motiv întemeiat pentru care ar trebui să rămână în arest. „Mă tot întreb de câteva luni care este rolul meu aici. (…) Aţi văzut ce este în dosar, aţi cerut refacerea probelor, nu mai văd niciun motiv pentru care sunt azi aici (n.r. – în boxă). Temeiurile avute în vedere în momentul arestării preventive nu mai există”, a spus Cioacă, citat de Agerpres.

Alte articole:   Universitatea Transilvania a prelungit perioada de înscriere

El a adăugat că nu a încercat niciun moment să se sustragă cercetării penale sau să influenţeze derularea anchetei. Se ştie că, deja, la ultimele două termene, una dintre cele două judecătoare, Anda Mihaela Pluteanu (care ieri a fost preşedinta completului) s-a pronunţat (motivat) pentru judecarea lui Cioacă în libertate (sub control judiciar)

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.