Începe perioada soldărilor în magazine. Vezi ce firme au anunţat deja reduceri

Începe perioada soldărilor în magazine. Vezi ce firme au anunţat deja reduceri

soldari reduceri preturiÎncepând cu data de 15 ianuarie şi până în 15 aprilie, este perioada legală a reducerilor de preţuri.

În acest interval de timp, comercianţii pot stabili la alegere, o perioadă de 45 de zile în care pot efectua reduceri de preţ la  produsele a căror desfacere are caracter sezonier, respectiv sunt destinate sezonului toamnă-iarnă, cu condiţia să respecte reglementările legale în vigoare.

Comercianţii au obligaţia să notifice la Primăria Municipiului Braşov perioada în care efectuează  vânzările de soldare, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor. Până în prezent, edilii au înregistrat 17 notificări pentru soldare.

Printre firmele care au depus notificări se numără: magazinul STAR, H&M, Bershka, Stradivarius, Camiclod (magazinele CATO), Scarpe Diem şi Pell Colection. Două dintre cele 17 firme care au depus notificări nu au respectat perioada minimă de timp între depunerea notificării şi data la care începe soldarea, de minimum 15 zile,  astfel că în cursul săptămânii viitoare vor fi sancţionate de inspectorii Primăriei.

Nerespectarea prevederilor legale referitoare la reducerile de preţ se sancţionează cu amenzi contravenţionale care pot ajunge până la 20.000 lei. Notificările se depun la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, camera 1, de luni până vineri, între orele 8.00-12.30 şi 13.30-16.00.

Vânzările  promoţionale nu trebuie notificate la Primăria Braşov, deoarece nu sunt considerate reduceri de preţuri.  Pentru ca o vânzare să fie considerată promoţie trebuie să îndeplinească o serie de condiţii cum ar fi: să se refere la produse vândute în mod curent şi să fie disponibile sau reaproviozionabile; să nu tindă la o vânzare accelerată a unui stoc de mărfuri pe care comerciantul nu îl va mai reaproviziona;  produsele promovate trebuie să existe la vânzare pe durata întregii perioade anunţate a vânzărilor promoţionale, în caz contrar, consumatorii să fie informaţi că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil sau vânzările să se facă la preţ redus, dar nu  în pierdere.

 

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap