blog-logo

Consiliul Județean, lider de proiect pentru drumul expres Brașov – Sfântu Gheorghe

Consiliul Județean, lider de proiect pentru drumul expres Brașov – Sfântu Gheorghe

consiliul judetean brasov

Consiliul Județean Brașov a aprobat luni, în ședință extraordinară, extinderea asocierii cu Consiliul Județean Covasna pentru realizarea drumului expres dintre Brașov și Sfântu Gheorghe, în sensul cooptării și celor două municipii. 

Mai mult, lider de proiect pentru implementarea acestei investiții va fi Consiliul Județean Brașov.

Tot luni, și Consiliul Judeţean Covasna, reunit  în ultima şedinţă ordinară din acest an, şi-a dat acordul pentru asocierea cu Consiliul Judeţean Braşov  în vederea realizării unui drum expres de mare viteză care să lege municipiul Sfântu Gheorghe de Braşov, precum şi de viitorul aeroport civil de la Ghimbav şi viitoarea autostradă.

Drumul expres va străbate localităţile Sfântu Gheorghe, Ilieni, Doboli de Jos, Podul Olt, Braşov, va avea 37 de kilometri şi va fi parcurs în mai puţin de 20 de minute de la un capăt la altul. Practic, pe acest traseu durata călătoriei între Braşov şi Sfântu Gheorghe se va înjumătăţi în comparaţie cu ruta folosită la ora actuală, ce străbate localităţile Chichiş, Lunca Câlnicului şi Hărman. Pentru acest proiect comun autorităţile din cele două judeţe vor să atragă finanţare din fonduri europene.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   S-a redeschis Centrul de vaccinare anti-COVID din Prejmer

Leave a Reply

Your email address will not be published.