blog-logo

Yumeiho® la Fundaţia Rafael

Yumeiho® la Fundaţia Rafael

yumeihoSunt deja 5 ani de când Carmen Radu, specialist în masaj Yumeiho®, este voluntar al Fundaţiei Rafael, contribuind la dezvoltarea motricităţii persoanelor cu dizabilităţi, la îmbunătăţirea stării lor psihice şi fizice.

Tehnicile si procedeele speciale pe care ea le utilizează provin din elemente ale medicinei tradiţionale practicate în cadrul cunoscutei mănăstiri SHAOLIN, iar efectele acesteia pe termen scurt, mediu si lung sunt:

  • revigorare, căldură, plăcere;
  • senzaţia de confort şi de înlăturare a oboselii;
  • profilaxia bolilor grave;
  • creşterea imunităţii;
  • înfrumuseţarea chipului;
  • creşterea elasticităţii corpului;
  • învigorarea mişcărilor;
  • îmbunătăţirea funcţiilor sexuale;
  • armonizarea funcţiilor psihice.

La sediul Fundaţiei Rafael a avut loc o demonstraţie de Yumeiho®, la care au participat Carmen Radu, terapeut gradul IV, cu o vechime de 10 ani, Andreea Irimescu, terapeut gradul III, şi Eugen Radu, terapeut gradul I. Au fost prezenţi 20 de invitaţi din comunitate, foarte interesaţi de beneficiile acestui tip de masaj profilactic şi terapeutic. Astfel, timp de peste trei ore, mâinile pricepute ale terapeuţilor nu s-au odihnit, oferind detensionare, armonie, revigorare.

Întrucât participanţii au fost impresionaţi, astfel de demonstraţii vor mai avea loc periodic la sediul Fundaţiei Rafael, cei interesaţi putându-se informa din timp de pe site-ul organizaţiei: http://fundatiarafael.ro/.

 

Distribuie dacă îți place!
  1. Buna seara .Aveti locatie si in Medias?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate