blog-logo

Dorin Lazăr Maior a fost dat în urmărire internaţională

Dorin Lazăr Maior a fost dat în urmărire internaţională

dorin lazar maiorPreşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Lazăr Maior, condamnat la şapte ani de închisoare, a fost dat, marţi, în urmărire internaţională, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, poliţiştii bucureşteni au obţinut dovezi din care reiese că Dorin Lazăr Maior a părăsit ţara, astfel că acesta este urmărit şi internaţional.

Maior era dat în urmărire naţională din 14 noiembrie, după ce acesta nu s-a prezentat la arest şi nici nu a fost de găsit la domiciliu, în Sectorul 3.

Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv, în 13 noimbrie, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru şantaj, în dosarul „Romexterra”. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi omul de afaceri Ovidiu Tition, la patru ani de închisoare cu executare şi Florina Aprofirei, la trei ani de închisoare cu suspendare.

Alte articole:   Proiecte pentru 2021 la Făgăraș, în contextul crizei sanitare

În 4 martie, Judecătoria Târgu Mureş l-a condamnat pe Maior la şapte ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei. Aceeaşi instanţă l-a condamnat pe Tition la cinci ani de închisoare cu executare, iar pe Aprofirei la patru ani de închisoare cu executare.

Aceştia au făcut recurs, iar Curtea de Apel Mureş a menţinut sentinţa doar pentru Dorin Lazăr Maior, în timp ce în cazul celorlalţi doi a casat-o, la rejudecare reducând pedepsele.

Decizia instanţei este definitivă.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate