Aproape 50% dintre brașovenii testați au nivelul colesterolului total crescut

Aproape 50% dintre brașovenii testați au nivelul colesterolului total crescut

macelarie carne porcDintre brașovenii care și-au măsurat nivelul colesterolului total în Luna Inimii, în urma testării gratuite oferite de Becel și Medsana, 47.8% au fost descoperiți cu valori care depășeșc limita maximă, 200 mg/dl.

Procentul este cu atât mai îngrijorător ținând cont de faptul că, în 2011, Organizația Mondială a Sănătății ne situa pe locul 3 la nivel european în ceea ce privește decesele cauzate de boli cardiovasculare, nivelul ridicat al colesterolului fiind recunoscut ca principal factor de risc.

La nivel național, 52.2% dintre cele aproximativ 6600 de persoane care au participat la testări au nivelul colesterolului total peste media maximă admisă. Rezultatele testărilor demonstrează că 63.2% dintre persoanele depistate cu valori crescute ale colesterolului sunt femei, iar aproximativ 90% dintre acestea au vârsta mai mare de 40 de ani. Și în rândul bărbaților s-a observat un nivel crescut al colesterolui după depășirea vârstei de 40 de ani, 84.9% dintre cei depistați cu un nivel peste 200 mg/dl fiind peste această vârstă.

Bucureștenii sunt cei care au înregistrat cel mai mic procentaj al persoanelor cu un nivel crescut al colesterolului total – 46.2% dintre cei care au participat la testări. La polul opus, procentul cel mai mare de persoane cu un nivel al colesterolului peste limita maximă s-a înregistrat în Craiova – 69.2%, urmând Sibiu – 58.1%,Oradea – 55%, Ploiești – 54.6%, Constanța – 53.6%, Iași – 52%, Suceava – 49%, Brașov – 47.8%, Cluj – 47.7%, Timișoara – 47% și Galați – 46.4%.

Alte articole:   Cât vor plăti părinții din 2020 pentru copiii care merg la creșele din Brașov
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap