blog-logo

Un masterand de la Universitatea Transilvania a inventat ochelarii „vorbitori”

Un masterand de la Universitatea Transilvania a inventat ochelarii „vorbitori”

Ambarus-AndorPasionat de tehnică și inventică, covăsneanul Ambarus Andor meșterește de când se știe. Anul acesta însă a avut nevoie de un proiect cât se poate de serios pentru lucrarea de licenţă la facultatea pe care a urmat-o la Universitatea Transilvani din Brașov.

Ideea care i-a venit este unică, motiv pentru care o va și înregistra, după care va lucra la perfecționarea acesteia. E vorba de ochelarii „vorbitori”, care pot fi de mare ajutor în comunicarea cu persoanele surdomute, mai ales dacă nu cunoaștem limbajul semnelor.

„Acești ochelari reprezintă de fapt lucrarea mea de diplomă la Facultatea de Inginerie Medicală. Am terminat cursurile acestei instituții în acest an, și m-am gândit să creez ceva inedit pentru proiect. Astfel s-a născut ideea acestor ochelari. Este vorba de niște ochelari normali, la care însă am legat o mănușă specială. Comunicarea se face prin semne în sensul că prin degetul mare și un alt deget se creează litere, care formează apoi cuvinte, iar acestea apar pe ochelari. De fapt creierul întregului sistem este un mic calculator, la acesta se leagă acea mănușă de care v-am vorbit. Auzul este înlocuit de un microfon, așadar și vorbele interlocutorului celui care folosește ochelarii apar pe display-ul montat pe ochelari. Așadar pe acest mic ecran apar două texte, ce spune fiecareia dintre cele două persoane care poartă un dialog. Astfel ne este ușor să comunicăm cu persoane surdomute, fără însă să fim nevoiți să cunoaștem limbajul semnelor. Noi vorbim, microfonul înregistrează și transformă vorbele noastre în text, iar persoana surdomută creează coduri prin mănușă, iar noi vedem vorbele lui pe display“, a declarat Ambarus Andor pentru covasnamedia.ro.

Alte articole:   „Opera, la tine în școală!” – noul proiect al Operei Brașov

Potrivit acestuia, dispozitivul este programat în așa fel încât să recunoască mai multe limbi, însă  Deocamdată mai am de perfecționat unele aspecte, de exemplu, intonația persoanelor nu este la fel, așadar mai este de lucru.  Prin optimizarea instalației,  invenția se poate realiza practic din 500-600 de lei, așadar ar putea fi accesibilă pentru oricine.

Ambarus Carol urmează cursuri de master la specializarea Sisteme Avansate în Automatică și Tehnologii Informatice la Universitatea Transilvania din Brașov. Vrea să lucreze în continuare la proiectul cu ochelarii, cum ar fi, de exemplu, introducerea unui sistem GPS.

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate