blog-logo

EXCLUSIV Autostrada Brașov – Sibiu este bugetată pentru 2014!

EXCLUSIV Autostrada Brașov – Sibiu este bugetată pentru 2014!

mihai popaDupă ce în septembrie se vehicula ideea construcției unei autostrăzi Brașov – Sibiu, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), vă informăm că aceasta este deja prinsă în bugetul pentru anul viitor.

Inițial, Comisia Europeană nu a dat acceptul modificării traseului culoarului patru european, însă reprezentanții Guvernului au venit cu argumentele necesare și, în cele din urmă, CE și-a dat acordul pentru această modificare. Astfel, construcția viitoarei autostrăzi este prinsă pentru finanțare pe anul 2014.

„Este cel mai important proiect de infrastructură care va începe în județul Brașov anul viitor. Lucrările pot începe chiar din primăvara viitoare.  Deja au fost expropriate o parte din terenurile necesare construcției autostrăzii. Practic, unul din tronsoane, Brașov – Făgăraș, este identic cu cel al autostrăzii Transilvania, iar de la Făgăraș la Sibiu se va merge pe draseul drumului expres care era în proiect și pentru care există documentație“, a declarat în exclusivitate pentru newsbv.ro vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Popa (PSD).

Alte articole:   Brașovul, unul dintre orașele cu cei mai mulți turiști, în luna ianuarie

Practic, de la București se va putea merge spre granița de Vest pe autostrada cia Ploiești – Comarnic – Predeal – Râșnov – Codlea – Făgăraș – Sibiu, iar de aici fie pe A3, spre Oradea, fie pe A1, spre Arad.

Distribuie dacă îți place!
  1. @Sebastian Dan: de ce va bateti joc de cititorii dumneavoastra?

    Reply
  2. […] care era în proiect și pentru care există documentație“, a declarat în exlcusivitate pentru newsbv.ro vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Popa (PSD). Practic, de la București se va […]

    Reply
  3. Asta e un fel de pacaleala de 1 Aprilie.

    In afara de declaratiile lui Mihai Popa, exista vreo dovada concreta ca CNADNR va porni licitatia pentru acest proiect in anul asta? Nu exista nici macar un studio de fezabilitate realizat pentru tronsonul asta de autostrada.

    Pacat ca newsbv nu verifica informatiile de genul asta inainte sa publice articole care nu au nici o legatura cu realitatea.

    Reply
    • daca citeati un pic mai atent, ai fi vazut ca eexista studii: pe tronsonul Brasov – Fagaras s-au facut exproprieri: fara un studiu care sa stabileasca traseul nu s-ar fu putut face acest lucru. apoi, drumul expres brasov – sibiu nu e o noutate, si aici exista documentatia necesara

      Reply
      • Pe Brasov – Fagaras NU EXISTA Studiu de Fezabilitate! Exproprierile pentru Autostrada Transilvania s-au facut pe vechea legislatie privind exproprierile pe masura ce Bechtel proiecta autostrada. Contractul cu Bechtel a fost total in afara procedurilor europene, Bechtel avand dreptul de a alege traseul. Deci in absenta proiectului Bechtel nu se putea face nici o expropriere.

        Cum la tronsonul Brasov – Fagaras nu s-a ajuns niciodata, nu a existat nici proiect si nici expropriere. Tot ce exista este o linie pe harta, despre care nimeni nu stie exact daca se si poate construi pe acel aliniament. Pentru ca oficial nu stie nimeni daca nu cumva au aparut modificari de situri protejate sau proprietati a caror expropriere ar fi mult prea scumpa.

        Mai mult, in legislatia actuala, exproprierile se pot face doar dupa ce Guvernul Romaniei da o ordonanta de declarare a utilitatii publice a proiectului pe traseul specificat de studiul de fezabilitate cu o vechime de maxim 2 ani. Asa ceva nu exista.

        De asta trebuie Studiu de Fezabilitate actualizat la 2013. Cata vreme nu exista un astfel de studiu, astfel de declaratii sunt simple petarde ale unor politicieni care nu inteleg nimic din nimic.

        Reply
  4. Am citit cu atentie dar raspunsul tau nu clarifica situatia deloc.

    In Septembrie 2013, tot voi scriati in urmatorul articol ca:

    Noul director al Companiei Naţionale de Austostrăzi (CNADNR), Narcis Neaga, a precizat că, anul acesta, se va organiza licitaţia pentru studiul de fezabilitate pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Braşov. „Anul acesta, dăm drumul la studiul de fezabilitate, după ce vom găsi sursa de finanţare pentru el. Finanţarea construcţiei se va face din fonduri europene”

    Citatul e din https://newsbv.ro/2013/09/19/autostrada-dintre-brasov-sibiu-urma-devina-realitate-2020-compania-drumuri-face-deja-studiul-fezabilitate/

    Atunci se vorbea de posibilitatea lansarii licitatiei pentru studiu de fezabilitate, licitatie care dupa cat stiu nu a fost inca lansata.

    Sunt de acord ca proiectul pentru tronsonul Brasov – Fagaras ar putea fi refolosit, dar pentru Fagaras – Sibiu nici macar nu a existat vreodata un proiect, ci doar un studiu de fezabilitate care cel mai probabil nu are vreo relevanta aici.

    Si daca ar lansa maine licitatia pentru tronsonul Brasov – Fagaras, cel mai probabil nu se va face nici un kilometru din autostrada respectiva in 2014.

    Si pana la urma cine o finanteaza? In ce buget apare? Cu ce sume?

    Reply
    • din ce mi-a spus Popa, pe tronsonul Fagaras – Sibiu ar exista documentatie facuta de cei de la Consiliul Judetean Sibiu. Banii vor veni de la CE, fiind vorba de culoarul 4 european, al carui traseu a fost modificat si acceptat pe varianta Bucuresti – Ploiesti – Comarnic -Sibiu. o sa vorbesc cu colegii de la Sibiu sa verifice daca exista documentatie pentru tronsonul de la ei

      Reply
      • Aveti dovezi cand spuneti ca CE a acceptat modificarea coridorului??? Eu daca doriti va aduc dovezi ca CE tocmai ca ne-a explicat ca vom primi bani pentru Sibiu-Pitesti.

        Reply
  5. […] care era în proiect și pentru care există documentație“, a declarat în exlcusivitate pentru newsbv.ro vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Popa […]

    Reply
  6. Primavara anului viitor?? Adica 2014? Inseamna ca peste noapte s-a refacut studiul pt Brasov-Fagaras si s-a facut cel pentru Fagaras-Sibiu. Si in plus s-a facut licitatia, s-au rezolvat si contestatiile. Asta asa… In mare privind lucrurile. Bai fratilor!!! Ne credeti tampiti?? Studiul pt Brasov-Fagaras trebuie refacut. Asta nu o spun eu. A spus-o Sova. Va readuc aminte ca de la el vin banii. Ca noi brasovenii nu-i avem. Pentru Fagaras-Sibiu studiul e pt drum express. Din experienta Sebes-Turda va spun ca traseele vor coincide ft putin. In plus Ponta si Sova promiteau finantare pt Suplacu de Barcau-Bors. De unde credti voi ca mai scot astia bani? Din taxa pe carburant?

    Reply
  7. Nu-i chiar asa simplu cu autostrada si in general cu autostrazile sau alte investitii. E nevoie de studii de impact, avize de mediu etc. Domnul consilier spunea si de multe exproprieri, insa din cate stiu cel putin in zona Bv-Codlea-Dumbravita nu s-au facut.

    Reply
  8. Un articol un pic mai vechi și enorm de lung, din Capital, explică niște dedesubturi interesante și mai ales de ce toata chestia asta cu autostrada BV – SB este o fantezie.

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/autostrada-sibiu-brasov-versus-sibiu-pitesti-realism-sau-fantezie-187200.html

    Reply
  9. Este o dezinformare crasa! Autostrada nu are cum sa fie bugetata fara studiu de fezabilitate. Iar studiul de fezabilitate nu se face, pentru ca nu exista bani.

    Balarii politice!

    Reply
  10. […] carburant. care va fi folosită pentru construcția de autostrăzi.  Trebuie reamintit faptul că prioritatea Guvernului este autostradă Brașov – Comarnic si Brasov – Sibiu, care vor avea prioritate la finanțare, pentru ca pentru tronsonul Sibiu – Pitești costurile […]

    Reply
  11. Lucrat frumos, politicieni isi fac autostrada sa-si plimbe nevestele pe v prahovii, Pe sibiu-pitesti se transporta marfa deci nu este prioritar, bravo ponta

    Reply
  12. se il progetto si fara ,,e un grande guadagno per la romania ,,e credo che sara lunica cosa buona per il turismo ,sono 13 anni che freguento le strade della romania ,e di morti ne o visti tanti ,per il modo errato di guida ,,spero che con lautostrada non sucedera più ,,,un augurio al popolo rumeno per le grandi iniziative ,,,,,,ciao,,,,,,

    Reply
  13. saluto ,,tutti coloro che lavorano per migliorare la romania e i suoi covernandi ,,ciao

    Reply
  14. permite-mi sa t contrazic…pentru tronsonul Fagaras-Sibiu exista SF…stiu asta pentru ca eu am participat la realizarea lui in 2007(pentru un drum expres)…

    Reply
  15. Exact. S-a facut SF pentru drum expres. Care insa nu poate fi folosit pentru o autostrada, pentru ca parametrii unui drum expres sunt inferiori parametrilor autostrazii. SF-ul pentru autostrada este unul complet nou.

    Reply
  16. Construim Romania din cate stiu eu configuratia drumului expres este asemanatoare cu cea a unei autostrazi….e adevarat ca aceste drumuri sunt construite în zonele unde normele de autostradă nu pot fi îndeplinite…insa t asigur ca singurul motiv pt care s-a intocmit acest SF pentru un "drum expres"…este ca la mom respectiv nu s-a putut obtine abrobarea pt contruirea unei autostrazi..(din cauza intereselor politice de la mom respectiv). insa se stia de pe atunci care este planul…."deocamdata pe hartie ii dam cu drum expres…dar cand va fi sa fie facut proiectul, acesta va intocmit pentru o autostrada.."

    Reply
  17. Avizele fac parte din DTAC….studiul de impact exista. la fel ca si SF-ul..vorbesti de 2 faza de proiect complet diferite

    Reply
  18. Maniu Valy, cuvantul cheie este "asemanatoare" 🙂 Iar asemnator nu inseamna aceeasi. In primul rand, platforma autostrazii in standardul romanesc este de 27m. Platforma de drum expres este de 20m. Deci din start trebuie refacut calculul exproprierilor. E foarte posibil ca acolo unde drumul expres incapea, autostrada sa nu incapa, pentru ca pot fi in cale obiective care nu pot fi demolate sau pot fi necesare volume de excavatii ori de umplutura nejustificat de mari.

    Cerintele pentru terasamente si poduri sunt mai mari la autostrada din cauza dimensiunii mai mari si a vitezei de proiectare superioara, de 120 km/h la autostrada, fata de 100 km/h la drume expres. De aici si razele de curbura difera, ceea ce inseamna ca aliniamentul autostrazii nu are cum sa urmareasca aliniamentul drumului expres.

    Pe drumul expres poti avea restrictii de viteza de pana la 60 km/h si poti avea alternate sectoare de drum expres cu sectoare de drum national cu intersectii la nivel. Pe autostrada asa ceva e interzis. Pe drumul expres poti avea iesiri spre stanga si puncte de intoarcere intre sensuri, pe austotrada iesirile sunt exclusiv spre dreapta.

    Aliniamentul autostrazii trebuie sa fie mult mai departe de zonele locuite decat drumul expres, din cauza nivelului de zgomot superior si a poluarii mai mari. Din acelasi motiv sunt necesare lucrari de protectie a mediului suplimentare, care trebuie relevate de studiul de fezabilitate si care nu se regasesc in cazul drumului expres.

    SF-ul pentru drum expres este la fel de inadecvat pentru autostrada pe cat este de inadecvat proiectul unui bloc cu 10 etaje pentru un zgarie-nor.

    Reply
  19. Construim Romania am mentionat mia sus ca studiul (si aici m-am referit la masuratorile topo la care am participat)a fost intocmit pentru o autostrada(chiar daca pe hartie scria drum expres )…in ceea ce priveste hartogaraia..cu exproprieri , etc ea se poate face intr-un timp relativ scurt…nu trebuie sa fie expropriat tot traseul autostrazii inainte sa inceapa constructia ei…

    Reply
  20. Cum era cu Brasov – Sibiu? E gata dar au uitat sa o anunte?

    50 de km de autostrada in 2015!!!!!!! Si triburile africane au viteza mai mare decat acesti incompetenti. Si inca ceva, pana in 2020 nu o sa deschida nici aeroportul.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.