Preţuri metropolitane, condiţii precare de transport între Ghimbav şi Braşov

Preţuri metropolitane, condiţii precare de transport între Ghimbav şi Braşov

Transport GhimbavGhimbăşenii sunt nemulţumiţi de faptul că actuala firmă de transport care operează pe traseul Ghimbav – Braşov nu vrea să extindă traseul microbuzelor şi spre alte zone ale oraşului. Acum, oamenii îşi pun speranţele în proiectul Agenţiei Metropolitane Braşov (AMB) privind introducerea unui singur operator de transport în comun la nivelul zonei metropolitane, astfel ca şi ei să beneficieze de condiţii mai bune de transport, dar şi de unele facilităţi, cum ar fi tichete de călătorie subvenţionate pentru elevi, studenţi sau pensionari. „În perioada în care am fost consilier local am susţinut prelungirea traseului şi spre alte zone din Ghimbav, cum ar fi Ştefan cel Mare sau zona de ieşire spre Codlea. Acum, microbuzele merg doar până în centrul Ghimbavului şi sunt o serie de oameni învârstă sau de copii care au de parcurs mai bine de un kilometru până în centru. Vrem să le facilităm şi acestora accesul la transportul în comun şi voi face demersuri în acest sens. Vreau ca şi ghimbăşenii să beneficieze de un transport modern, pentru că merită”, a precizat consilierul judeţean al PPDD Ionel Fliundra.

Alte articole:   Brașovul, în scenariul “galben” pentru deschiderea școlilor. Ce presupune acesta

Condiţii mai bune şi facilităţi

Acesta este de părere că actualul operator este depăşit din punct de vedere logistic, iar oamenii au început să se declare nemulţumiţi de condiţiile oferite, ţinând cont că majoritatea microbuzelor sunt în trafic de ani buni. „Edilii din Ghimbav au refuzat, deocamdată, să semneze pentru introducerea operatorului metropolitan susţinând că sunt mulţumiţi de serviciile firmei care prestează acum acest serviciu. Prin existenţa unei regii de transport metropolitane de facilităţile de care beneficiază acum locuitorii din municipiul Braşov, ar beneficia şi ghimbăşenii, cum ar fi transportul redus cu 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari, Voi face demersuri pentru a rezolva această situaţie, fiindcă nu vrem ca Ghimbavul să iasă din tiparul Agenţiei Metropolitane. Dacă ghimbăşenii plătesc apa la preţ «metropolitan» ca şi braşovenii, atunci ar trebui să aibă parte şi de transport la nivel metropolitan”, a subliniat consilierul judeţean. Municipiul Braşov, Consiliul Judeţean şi alte 14 localităţi din zona metropolitană au semnat încă din primăvară un acord de asociere pentru constituirea Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public. Aceasta se va ocupa de alegerea operatorului care va presta servicii de transport în zona metropolitană. Ţinând cont că, la momentul actual RAT Braşov oferă cele mai bune servicii de transport public, una dintre variantele luate în discuţie este aceea de extindere a traseelor Regiei şi în localităţile din zona metropolitană.

Alte articole:   Brașovul, sub cod galben de ploi și vijelii, până la ora 23.00!
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...
  1. Nu e vorba de oameni nemultiti ci de niste flamanzi care vor
    Sa le fure afacerea , simplu firma de transport cu asta se ocupa si ar
    Face curse si in sua ,atata timp cat au profit.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate