blog-logo

Ferme de nurci la Șercaia

Ferme de nurci la Șercaia

danezii-angajeaza-jupuitori-de-nurci-pentru-100-eurozi1348552486Un grup de olandezi a început construirea unei prime ferme de nurci în România, la Șercaia, în județul Brașov. Investiția a fost demarată imediat ce, la finele anului trecut, parlamentarii olandezi au decis să înăsprească legislația privind exploatarea acestor animale și interzicerea treptată a acestor ferme în Olanda, urmând ca aceastea să devină ilegale din 2024. În fața unei astfel de decizii politice, crescătorii olandezi de nurci și-au văzut profitul în pericol și au luat cu asalt estul Europei, țările în care legislația privind violența împotriva animalelor este mai permisivă.

Aceeași olandezi care investesc în Țara Făgărașului au declarat că mai dețin astfel de afaceri în America (nespecificând dacă este vorba de SUA), Polonia și Lituania. Ferma investitorilor străini este într-o fază avansată a construcției, întinzându-se pe 10 hectare de teren situate la ieşirea din Şercaia înspre Părău pe partea stângă a direcţiei de mers.

Alte articole:   Călugăr anchetat pentru că ar fi îmbătat doi minori și i-ar fi supus la perversiuni sexuale

Lovitura cea mai grea dată industriei fermelor de nurci a fost dată de senatorii olandezi care au decis că morala este mai presus de interesul economic și au votat că este inacceptabilă uciderea animalelor pentru jupuire. Până la decizia luată la finale anului trecut, Olanda concetra 9% din producția mondială anuală de blană de nurcă, în timp ce Danemarca și China dețin supremația și concetrează, împreună peste jumătate din efectivul de nurci crescute în ferme.  Astfel, în 2011, companiile olandeze au produs 4,9 milioane de blănuri, comparativ cu cele 15 milioane produse în Danemarca și cele 13,5 milioane, în China. În urma deciziei de interzicere a acestor ferme, crescătorii vor fi recompensați de guvern pentru investiția pe care au făcut-o în afacere.

Alte articole:   DN1, blocat azi-noapte din cauza unui transport agabaritic care a dărâmat un limitator de înălțime

Stabilimentul va reprezenta prima fermă de nurci de la noi din ţară, nurci crescute pentru blană, iar angajații care se vor ocupa de creșterea și sacrificare animalelor vor proveni din rândul localnicilor, autoritățile asigurându-se căvor exista 30 de locuri de muncă asigurate.

Apariția crescătorilor olandezi de nurci în România nu ar trebui să ne mire, existând o adevărată invazie a acestor afaceri în partea de est a Europei după ce autoritățile din Olanda au decis să interzică exploatarea pentru blană a acestor animale, scrie Evenimentul Zilei. În această țară erau deja interzise, din 2008, fermele de vulpi și chinchilla, iar de anul trecut s-a luat măsura interzicerii treptat și a celor de nurci. Decizia a fost luată la presiunea organizațiilor de protecția animalelor, aceleași care au militat și au reușit să închidă cele 11 de ferme din Marea Britanie. În Austria, fermele de nurci sunt ilegale în șase din cele nouă state federale, iar în restul de trei rămase, condițiile privind creșterea acestor animale i-au determinat pe fermieri să renunțe, cheltuielile cu amenajarea nefiind compatibile cu profitul.

Alte articole:   Accident rutier în Brașov, cu victime încarcerate

 

Distribuie dacă îți place!
  1. Cineva stie care ar fi investitia pentru crearea unei astfel de ferme?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate