blog-logo

De ce se întârzie rezolvarea problemei deşeurilor la Braşov?!

De ce se întârzie rezolvarea problemei deşeurilor la Braşov?!

gunoaie, deseuriProiectul de management al deşeurilor din judeţul Braşov rămâne, deocamdată, doar pe hârtie, iar în calea accesării fondurilor europene pentru rezolvarea acestei probleme intervin tot felul de probleme birocratice.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ISO-Mediu în domeniul salubrizării localităţilor din Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov au împărţit proiectul, realizat încă din 2010, în două etape, tocmai pentru a nu se pierde finanţarea.

Prima etapă presupune închiderea gropilor neecologice de deşeuri, realizarea staţiilor de transfer şi de tratare, pe de o parte, şi construirea staţiei de valorificare energetică a deşeurilor de la Braşov, pe de altă parte. Realizarea staţiei de neutralizare şi valorificare a deşeurilor menajere de la Braşov va face obiectul unei alte cereri de finanţare, care ar urma să fie depusă în ciclul bugetar european 2014-2020.

Alte articole:   Dosar penal pentru o tânără și un tânăr. Concurs ilegal de mașini pe Bdul. Gării

Făgăraşul, pe „lista neagră”

Un blocaj ce trenează de o bună bucată de timp este rezolvarea situaţiei juridice a căii de acces spre terenul unde va fi amplasată staţia de sortare şi transfer de la Făgăraş. „Suntem în întârziere, deoarece până la sfârşitul anului trebuie semnat contractul de finanţare. Din păcate, sunt anumite unităţi administrativ teritoriale, care în ciuda eforturilor depuse şi din parte ISO-Mediu şi de Consiliul Judeţean Braşov prin diferite şi nenumărate adrese oficiale pe care le-am transmis să ne pună la dispoziţie documentaţiile pe baza cărora consultantul desemnat de către Ministerul Mediului să poată elabora studiile de fezabilitate în vederea închiderii aplicaţiei, întârzie cu procedurile. În momentul de faţă, suntem blocaţi la Făgăraş, din cauza unui drum de acces la terenul pe care va fi construită staţia de sortare şi de transfer. Din această cauză riscăm să blocăm un proiect de maximă importanţă pentru judeţul Braşov, dar sperăm că împreună cu domnul primar Sorin Mănduc, vom rezolva situaţia zilele acestea”, a precizat Attila Kovcs, preşedintele Asociaţiei ISO-Mediu

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.