blog-logo

Dosar penal pentru o bătaie cu furca

Dosar penal pentru o bătaie cu furca
Foto: Arhivă

Foto: Arhivă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus începerea urmăririi penale a lui Traan Gheorghe Codrea, pentru  „tentativă la omor calificat” şi „ultraj”.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în seara zilei de 01.09.2013, în jurul orelor 20.00, în timp ce se aflau pe un teren agricol situat între satul Paloş şi satul Caţa din judeţul Braşov, între inculpatul Codrea Traian Gheorghe şi partea vătămată V.G. a izbucnit un conflict verbal în urma căruia inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu o furcă în zona capului, apoi a continuat cu lovituri peste braţul stâng şi omoplat, cauzându-i un traumatism cranio cerebral şi fractura omoplatului stâng”, a precizat procurorul Ramona Muscalu, , înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brasov.

Alte articole:   Comunicat de presă

Faţă de inculpat s-a dispus luarea măsurii reţinerii, iar în data de 3 septembrie 2013 a fost prezentat Tribunalului Braşov cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

 

 

Distribuie dacă îți place!
  1. Partea vatamata este chiar primarul comunei Cata , Vocila Gheorghe

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate