Vești bune! Recolta de cartofi, mai bună ca în 2012

Vești bune! Recolta de cartofi, mai bună ca în 2012
Ion Benea

Ion Benea

Producţia de cartofi din acest an va fi cu 18 până la 20% mai mare decât cea de anul trecut obţinându-se o producţie medie de peste 20 de tone la ha, a declarat astăzi preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România, Ioan Benea.

„Din primele estimări recolta de cartof este mai mare decât cea de anul trecut. Producţia per total va fi bună, dar nu suficient de mare pentru că suprafeţele cultivate au scăzut comparativ cu anul trecut. Consider că nu ar mai trebui să importăm cartof pentru că avem din producţia internă, dar acest lucru nu se întâmplă. Importurile au crescut în primul semestru şi nu înţeleg de ce nu sunt stopate din moment ce avem cartofi de consum din producţia internă“, a spus Ioan Benea.

Sursa citată a arătat că personal a fost contactat de fermieri din Grecia, Bulgaria, Italia,care ar dori să cumpere cartofi din România, dar deocamdată nu a încheiat niciun contract. Recoltatul cartofilor în judeţul Braşov va începe după data de 25 august, iar preţul cu care va vinde fermierul după recoltare va fi sub un leu pe kilogram. 

„Cred că preţul va creşte odată cu răcirea vremii şi va ajunge la doi lei pe kg sau chiar mai mult, dacă ţinem cont că în acest moment în alte ţări europene cum este Austria, un kg de cartof costă un euro“, a precizat preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România, citat de Agerpres.

În prezent în pieţele Braşovului cartofii din recolta acestui an se vând începând cu un leu pe kg până la 1,5-2 lei, în funcţie de calitate şi mărime. 

Ioan Benea susţine că dacă fermierii nu vor fi ajutaţi financiar la cultivarea cartofului, an de an suprafaţa va scădea, iar importurile vor fi din ce în ce mai mari. Şi reprezentanţii Direcţiei Agricole Braşov au afirmat pentru AGERPRES că încă nu au făcut o estimare clară a producţiei de cartof din acest an, dar spun că din ce au văzut în urma deplasărilor făcute în teren, recolta va fi mai bună decât anul trecut.

Alte articole:   CFR Călători capitulează în fața operatorilor privați
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap