blog-logo

Prostituatele din Braşov fac treaba angajaţilor de la spaţii verzi cu 4 lei pe oră

Prostituatele din Braşov fac treaba angajaţilor de la spaţii verzi cu 4 lei pe oră

prostitute_curveReprezentanţii municipalităţii se mai ajută în ceea ce priveşte întreţinerea spaţiilor verzi cu… prostituatele. Cum bugetul pe anul acesta alocat întreţinerii spaţiilor verzi a fost mai mic, braşovenii care au de realizat muncă în folosul comunităţii le sunt de mare ajutor angajaţilor de la Primărie. Acum, pe lista de persoane care trebuie să presteze astfel de activităţi sunt doar câteva prostituate, însă, anul trecut, au fost şi taximetrişti, dar chiar şi un tânăr care comisese infracţiuni informatice.

Cea mai serioasă persoană care a lucrat în folosul comunităţii este o prostituată care a trecut de 50 de ani, şi care până acum, a muncit peste 1.600 de ore prin parcurile din Braşov greblând iarba, măturând sau ajutând la plantatul florilor. Cum nu s-a lăsat nici de cea mai veche meserie, a mai primit încă o serie de amenzi, iar magistraţii au emis un nou mandat pentru alte 500 de ore de muncă, ţinând cont că nu şi-a putut plăti amenzile şi nici nu a avut bunuri pe numele său care să poată fi executate. Cuantumul unei ore de muncă în folosul comunităţii este de 4 lei, fiind calculat în conformitate cu salariul unui muncitor necalificat.

Alte articole:   O stradă din Sânpetru rămâne fără curent electric

Alte cinci prostituate din Braşov au datorii de top la Fisc, ce depăşesc câte 100.000 de lei, însă, două dintre ele, care au primit deja mandatele pentru muncă în folosul comunităţii, s-au fofilat şi de la treabă, invocând tot felul de motive.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate