Un ciclist cu deficienţe de auz a străbătut 2.000 de km prin ţară şi după 14 zile a ajuns în Braşov FOTO

Un ciclist cu deficienţe de auz a străbătut 2.000 de km prin ţară şi după 14 zile a ajuns în Braşov FOTO

Gabriel Valcu ciclist Slobozia (10)Gabriel Vâlcu are 61 de ani, însă vârsta nu l-a împiedicat să străbată România în lung şi-n lat, pe bicicletă. Principalul motiv pentru care a ales o asemenea excursie este că ţara noastră e prea frumoasă să nu fie admirată, dar şi ca să demonstreze că vârsta nu este o piedică pentru a face sport.

Ciclistul din Slobozia a plecat la drum, pe 9 iulie, cu 1.500 de lei din partea primăriei din oraşul său şi 300 de lei de la Episcopie. Spune că pedalează în medie 100-130 de kilometri pe zi, iar până la Braşov a făcut aproximativ 2.000 de km, o distanţă considerabilă chiar şi pentru un şofer. Acesta a ajuns astăzi şi la Primăria Braşov, unde a fost primit de către viceprimarul Adrian Atomei.

Are grave deficienţe de auz

Temerarul nu aude deloc din copilărie ca urmare a unei boli cu efecte ireversibile, dar  asta nu l-a oprit să devină un mare pasionat de ciclism şi atletism, fiind campion în tinereţe la concursurile judeţene. „Avem o ţară frumoasă, mioritică. Am văzut-o din maşină, tren şi avion, dar e altfel să o vezi de pe bicicletă. Am vrut să demonstrez că dacă ai voinţă, ai şi putere şi am vrut să dau un exemplu şi pentru tânăra generaţie. După pensionare eşti marginalizat şi am vrut să arăt că încă mai am putere şi pot să-mi recapăt respectul”, a explicat temerarul ialomiţean.

Alte articole:   Ce îl recomandă pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat de președinte

Până la Braşov acesta a trecut prin Bucureşti – Roşiori – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş – Timişoara – Arad – Oradea – Satu Mare – Sighetul Marmaţiei – Dej – Târgu Mureş. Duminică seara, după zece ore de mers printr-un soare torid, a ajuns în Braşov, unde a poposit la fiul său. „Am pedalat 14 zile şi aproximativ şase m-am odihnit. De la Mureş la Braşov a fost un drum destul de greu cu multe suişuri şi coborâşuri. La vale am prins cred că şi 100 de km/oră. Ştiu că m-am riscat, dar am vrut să îmi respect programul. Acum, mai am cam 300 de km de parcurs spre casă. Am un obstacol greu, fiindcă trebuie să traversez munţii în drum spre Ploieşti, după care voi merge spre Slobozia”, a mai spus Gabriel Vâlcu.

Până acum, a trecut prin 12 localităţi importante din ţară, oprindu-se pe la fiecare primărie, unde şi-a ştampilat „delegaţia” primită de la edilii din Slobozia, care îi roagă pe colegii lor să îl sprijine pe temerar, ţinând cont că are şi probleme de auz.

„Astazi am cunoscut un alt roman deosebit. A parcurs pana astazi, cand a poposit la Brasov, aproximativ 1700 de km. Zilele urmatoare urmeaza sa parcurga inca 300 de km pana la Zlobozia. Gabriel Valcu este un exemplu de vointa, curaj si pasiune in pofida varstei si a dizabilitatii pe care o poarta. Felicitari si drum bun, Gabriel Valcu!“, a spus viceprimarul Adrian Atomei după întâlnirea cu Vâlcu.

Alte articole:   Elevi din Brașov, prezenți la Sesiunea Regională de Selecție Transilvania Toamnă 2019 a European Youth Parliament

O călătorie cu multe peripeţii

Călătoria sa nu a fost deloc uşoră şi a avut parte de o serie de experienţe neplăcute. După cum ne-a spus, cel mai greu drum a fost până la Timişoara, până unde a avut opt pene de cauciuc, iar în Caransebeş a fost muşcat şi de un câine.

„Eram într-un sat de lângă Caransebeş, la Armeneşti, unde m-au atacat doi câini. Pentru că nu aud nu i-am observat la timp. A fost un şoc pentru mine. Am o muşcătură urâtă, fiindcă am avut hemoragie şi a trebuit să merg aşa vreo 30 de km şi am mai avut şi două pene de cauciuc. Apoi, la Timişoara am fost tratat foarte bine, pentru că pierdusem mult sânge, mi-a fost rău, am şi căzut în camera de hotel, dar la spital m-au pus pe picioare. Totodată, cei de la Primărie au fost foarte recunoscătiori şi mi-au reparat şi bicicleta, iar până acum nu am mai avut nici o pană”, a precizat ciclistul.

 

 

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap