blog-logo

Dumbrăvița a câștigat lupta pentru infrastructură

Dumbrăvița a câștigat lupta pentru infrastructură
Popa Zachiu, primar Dumbrăvița

Popa Zachiu, primar Dumbrăvița

Cea mai mare realizare a primarului Popa Zachiu, ajuns la al treilea mandat, după cum spune chiar el, este faptul că 80% din comună este la această oră asfaltată.
„Când am ajuns primar, nu era asfaltat niciun metru pătrat, iar oamenii o știu foarte bine. Am finalizat alimentarea cu apă (la Dumbrăvița era începută, iar la Vlădeni am terminat-o anul trecut), școlile și grădinițele sunt mai ceva ca la oraș. Este drept, fără ajutorul președintelui Aristotel Căncescu și al Consiliului Județean, nu am fi reușit aceste performanțe“, recunoaște primarul Zachiu.
Ca proiecte imediate de viitor, primarul din Dumbrăvița a anunțat că a depus un proiect la Ministerul Mediului pentru a obține finanțare. Este vorba de realizarea rețelei de canalizare – 13,5 km la Dumbrăvița și 3,5 km la Vlădeni – pentru care există studiu de fezabilitate, costul estimativ fiind de 3,5-4 miliaone de euro.
De asemenea, Zachiu vrea să finalizeze asflatarea străzilor: „Anul acesta facem trei străzi (Coastei și Poiana Mătăsii la Dumbrăvița și Dumitru Stăniloaie la Vlădeni). Mai rămân cele din cartierul Dealul Frumos și 2 străzi în Vlădeni, pentru anul viitor“.

De la promisiuni, la fapte

Puţin câte puţin, cu fiecare an care trecea, a reuşit să atingă şi să realizeze obiectivele şi promisiunile făcute comunităţii la fiecare început de mandat. „Astfel, după mulţi, mulţi ani cetăţenii comunei noastre au putut constata că drumul de la promisiuni la fapte nu este chiar atât de imposibil de străbătut. Au văzut că există şi oameni care se ţin de cuvântul dat, chiar dacă nu sunt prea mulţi din aceştia. Pentru a argumenta cu fapte cele susţinute mai sus vom enumera cele mai importante şi cunoscute proiecte şi lucrări realizate în mandatele trecute“, spune primarul.
În 2004 nu s-a putut face mare lucru, bugetul fiind subţire şi în mare parte cheltuit până la jumătatea anului. Spre comparaţie amintim că bugetul pe 2004 era de aproximativ 15 miliarde lei vechi, iar pe anul 2011 a fost de 64 miliarde lei vechi. Numai pe anul 2012 s-au alocat fonduri din venitul local pentru asfaltarea a şase străzi din Dumbrăviţa şi Vlădeni, în valoare de 18 miliarde lei vechi. Înainte de 2004 sumele repartizate pentru reparaţii, nu pentru asfaltări, erau de două-trei sute de milioane lei vechi.
Totuşi, atunci s-a hotărât realizarea aducţiunii cu apă a satului Dumbrăviţa, folosind pentru aceasta captarea existentă şi reţeaua stradală veche (care era mai bine să nu fi fost deloc deoarece creează mari probleme în funcţionarea curentă, fiind ruginită se produc dese fisuri în ţevi; era mai bine să fi realizat o reţea nouă cu ţevi din PE, cum s-a făcut pe străzile unde n-au fost ţevi metalice).
La momentul actual toate gospodăriile cetăţenilor din Dumbrăviţa sunt sau se pot racorda la reţeaua de apă locală. De remarcat că, pe lângă sursa veche de apă, cu debit insuficient, s-a mai realizat o captare de apă, aproape de sat, în vederea asigurării unui flux continuu şi suficient de apă. Şi un lucru ce nu trebuie neglijat, toţi cei ce se folosesc de apa din reţeaua locală nu au plătit nici un leu pentru acest serviciu (chiar dacă acest lucru a necesitat şi mai necesită cheltuieli deosebite din partea Primăriei). S-ar părea că nu sunt multe localităţi în ţară care să facă acest lucru.
Această lucrare a fost realizată parte din venituri proprii, parte din fonduri de laConsiliul Judeţean Braşov.
Şi în satul Vlădeni a fost realizată o reţea de alimentare cu apă, cu sursă proprie (la ora actuală realizată în proporţie de peste 90%), cu fonduri proprii şi cu ajutor de la Consiliul Judeţean. Lucrarea a costat în final peste 18 miliarde de lei vechi (mai mult decât bugetul comunei din 2004 şi mai mult decât lucrarea similară din satul Dumbrăviţa, nu mai vorbim de calitate şi durabilitate). Infrastructură rutieră În domeniul infrastructurii rutiere s-au făcut paşii cei mai vizibili şi mai necesari pentru buna desfăşurare a vieţii şi activităţii tuturor cetăţenilor comunei noastre.
Dacă în 2004 nu exista un metru patrat de asfalt nou (erau rămăşiţe ale unui drum turnat prin anii ’80 de fosta Avicola), în 2011 aveam la nivel de comună 15 km de străzi asfaltate sau betonate. Peste 5 km de rigole betonate, pentru a facilita scurgerea şi deversarea apelor pluviale din părţile joase ale satului. Câteva sute de podeţe din dale de beton pentru casele gospodarilor. Trei poduri din lemn şi parapeţi din beton pe cursul Văii Caselor. Şi, foarte important, anul acesta se vor asfalta şase străzi, pe unele şi rigole cu podeţe din beton. Banii sunt deja alocaţi din fonduri proprii (peste 18 miliarde lei vechi), urmând ca lucrările să fie demarate după derularea procedurilor legale.

Alte articole:   Reglementările din domeniul construcţiilor vor fi simplificate. Unele prevederi sunt din 1970
Fonduri suplimentare pentru Primărie

Am tot amintit de fonduri proprii ale Primăriei. Trebuie să spunem că până în 2004 singurele venituri proprii erau obţinute doar din taxe şi impozite (4-5 miliarde lei vechi) restul sumelor veneau de la bugetul de stat. Ulterior situaţia veniturilor s-a modificat substanţial, dovadă fiind şi creşterea acestor venituri de peste patru ori.
O contribuţie la această creştere de venituri a avut-o şi să înfiinţarea Ocolului Silvic „Codrii Cetăţilor“. Dacă la început comuna noastră avea doar 530 ha de pădure în acest ocol, după mai bine de un an de căutări prin arhive şi consultând diverse surse, s-a reuşit recuperarea şi trecerea în patrimoniul comunei a încă 4.000 de ha pădure, care era administrată şi exploatată de ocolul silvic de stat, cu beneficiile aferente.
Astfel, printr-o bună administrare de către ocolul silvic privat înfiinţat în comun, s-a reuşit ca în fiecare an de la înfiinţare, aducerea la veniturile Primăriei a unor sume cuprinse între 4-6 miliarde lei vechi.
Lucruri notabile s-au întâmplat şi în domeniul salubrităţii publice. Până în 2005 fiecare familie se descurca cum putea cu gunoaiele menajere. Trebuia făcut ceva şi în direcţia aceasta. Mai întâi s-a achiziţionat un tractor şi o remorcă şi s-au angajat cinci muncitori. În fiecare săptămână se colecta gunoiul de la toate gospodăriile din cele două sate.
Taxele pentru acest serviciu au fost şi au rămas printre cele mai mici din judeţ. După cinci ani în acest sistem, am fost nevoiţi să achiziţionăm o autospecială pentru colectarea, compactarea şi transportul deşeurilor menajere la groapa de gunoi. Acum colectarea se face mult mai rapid şi mai eficient.
Dar acestea nu sunt singurele utilaje achiziţionate în aceşti ani. Un utilaj foarte necesar la intervenţiile frecvente în reţeaua de apă este buldoexcavatorul. Acesta poate fi folosit şi la alte lucrări de infrastructură.
Păcat totuşi că mai avem unii consăteni care se cred în timpurile de dinainte de 2005 şi aruncă gunoaiele în capetele de sat când merg la serviciu cu maşinile personale, sau la muncile câmpului cu căruţele. Natura n-are totuşi nici o vină! Şi copiii acestora vor trăi în acest mediu poluat. E mai comod să laşi sacul cu gunoi la poarta casei decât să te chinui să-l scoţi din sat pe furiş şi să-l arunci din maşină sau din căruţă.

Alte articole:   Prefectul Brașovului, eliberat din funcție
Pregătiţi pentru urgenţe

Un alt serviciu important necesar şi înfiinţat în anii din urmă este cel legat de situaţiile de urgenţă. Ne gândim în special la incendii şi la inundaţii. La început s-a hotărât achiziţionarea unei autospeciale de pompieri de două mii de litri, din fonduri proprii. Ulterior prietenii noştri din Belgia ne-au donat două autospeciale de pompieri mult mai mari şi dotate cu tot necesarul intervenţiilor de urgenţă.
Dispensarele umane au fost reparate şi reabilitate capital, ajungând la standardele actuale după care trebuie să funcţioneze instituţii aşa de importante pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor. Nici dispensarul veterinar nu a fost neglijat. A fost renovat în întregime, chiar dacă în comună numărul animalelor a scăzut simţitor de la an la an, iar gospodarii mai serioşi se pot număra pe degetele de la mâini.
În altă ordine de idei, sunt prevăzuţi bani pentru captarea unui izvor de apă de pe Hamaradia şi a altuia de la terenul de fotbal. Aceste lucrări, odată finalizate, vor rezolva problema apei în comună chiar şi pe timp de secetă. Totuşi, „atrag atenţia cetăţenilor că anul acesta s-a anunţat a fi foarte secetos. De aceea, vă rog să nu udăm grădinile cu apă din sistemul centralizat de aducţiune. La Vlădeni, în urma eforturilor Primăriei şi ale consilierilor locali am reuşit finalizarea aproape în întregime a lucrărilor de aducţiune a apei“.
„Dacă este să vorbesc de alte lucrări de investiţii, vă spun că în vacanţa de vară la şcoala din Dumbrăviţa începem lucrările de renovare totală a acoperişului. La începutul anului 2013, împreună cu consilierii locali am hotărât ieşirea din asocierea cu ocolul silvic Codrii Cetăţilor şi am aprobat intrarea în regia publică a pădurilor Măieruş. În acest sens s-a aprobat în buget realizarea unui sediu de district în locaţia dispensarului veterinar Dumbrăviţa. Se va schimba acoperişul la dispensar şi se vor amenaja trei camere. Și clădirea din curtea Primăriei va fi reabilitată total“, mai spune primarul comunei Dumbrăvița.

Distribuie dacă îți place!
  1. si apa an partea de sus ne dati o data pe luna si osa ajungem un focar de infectie din cauza canalelor care curg prin fata caselor. an curand osa fie raie si hepatita din cauza mizeriei ca domnul primar al comunei Dumbravita promite de 2 ani ca osa faca rigole si nu al intereseaza decat partea de jos a comunei restu nu mai exista pentru comuna de promisiuni suntem satui nu vorbe si fapte DOMNULE PRIMAR daca nu santeti anstare sa va tineti de promisiuni lasati pe altu care vrea sa faca ceva

    Reply
  2. DOMNULE PRIMAR SA NU RAMANETI SURPRINS CAND OSA VINA CE DELA GARDA DE MEDIU SI SA VADA CUM PLUTESC RAHATI PE SANT PRIN FATA CASELOR VAM ANUNTAT DE MUNTE ORI SI NU ATI LOAT NICI O MASURA.

    Reply
  3. Domnule primar nu va mai laudati cu asfaltarea din comuna.oamenii ar fi preferat mult mai mult sa le curga apa pe conducta nu doar când vreți dumneavoastră. Totuși suntem in 2013
    Nu vrem sa fim niște nespalatii fi aceasta cauza.ati fost ales sa reprezentanții poporuu si sa rezolvatii problemele acestora nu doar ce vreți .

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate