„Drumul ruşinii”, o adevărată ruşine pentru Braşov. Pe unele porţiuni este impracticabil FOTO

„Drumul ruşinii”, o adevărată ruşine pentru Braşov. Pe unele porţiuni este impracticabil FOTO

Drumul rusinii sssDin cauza faptului că Guvernul a alocat prea puţini bani Braşovului pentru reparaţia de drumuri, refacerea DJ 104 Şercaia – Hoghiz este încă pusă sub semnul întrebării. Recent, autoritatea judeţeană a încheiat o asocierea cu producătorul francez de ciment Hoghiz „în vederea realizării unor lucrări adiacente” la acest drum.

Pe zi ce trece, din cauza intemperiilor şi a traficului greu şoseaua devine de-a dreptul impracticabilă, porţiuni întregi fiind pur şi simplu minate de craterele care au câteva zeci de centimetri. De exemplu, în Veneţia de Jos, nici nu mai există asfalt, iar drumul arară ca o uliţă plină de gropi şi denivelări. Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat că instituţia a reuşit să bugeteze şase milioane de lei pentru acest drum sumă ce ar urma să fie folosită pentru reabilitarea drumurilor de pe raza localităţilor Fântâna, Comăna şi Hoghiz. În sensul reparării acestui drum judeţean, dar şi a altora, a fost contractat şi un credit bancar de 21,6 milioane de lei, pe o perioadă de zece ani.

Guvernul şi-a abandonat proiectele

Şi între satele şi comunele de pe traseul DJ 104 sunt însă, bucăţi întregi unde nu mai există asfalt, s-au format şanţuri şi practic nu mai există variantă de ocolire a acestor gropi, ţinând cont că de câţiva ani nu s-a mai pus nici măcar o „plombă”, autorităţile judeţene sperând în sprijinul Guvernului pentru această investiţie de zeci de milioane de euro, dar în zadar. Atunci când plouă, şoseaua devine şi mai periculoasă ţinând cont că gropile se umplu cu apă. Pentru realizarea drumului amintit este nevoie de „reabilitarea fundaţiei, lucrări de apărare-consolidare, lucrări accesorii şi lucrări poduri”. Drumul fusese inclus în programul Ministerului Dezvoltării „Reabilitare şi modernizare 10.000 de km de drumuri de interes judeţean şi drumuri interes local”, care însă, a fost abandonat.

Alte articole:   Olimpia Braşov, victorie categorică în Liga Naţională

 

Loading...
  1. Dacă ăsta e drumul ruşinii atunci veniţi de la Ormeniş la Augustin!

    Reply
  2. Cunosc drumul și zona, din imagini doar prima e sugestivă, restul sunt cam degeaba…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap