blog-logo

GSK renunță la fabrica de la Brașov și o vinde!

GSK renunță la fabrica de la Brașov și o vinde!

GlaxosmithklineBritanicii de la GlaxoSmithKline (GSK) au decis ca fabrica din Braşov să iasă din reţeaua sa globală de producţie pentru formele solide orale, ca urmare a unei analize recent efectuate la nivelul reţelei sale de producţie a formelor solide orale.

Decizia este determinată de supra-capacitatea de producţie actuală în reţeaua de producţie a companiei pentru formele solide orale.

Reţeaua de producţie a companiei a înregistrat în ultimii ani o scădere semnificativă a volumelor formelor solide orale şi multe dintre produsele în formă solidă mature vor continua să înregistreze scăderi în următorii 5 ani.

Capacitatea actuală a fabricii din Braşov nu este în prezent utilizată la maxim şi, din păcate, nu există nici un potenţial de creştere pe termen lung pentru ca alte produse sau volume să fie fabricate aici. Compania intenţionează ca activităţile de producţie din Braşov să fie transferate către alte fabrici.

Alte articole:   Întreruperi de curent pe mai multe străzi din Săcele

GSK va căuta în următoarele 6 luni un cumpărător pentru fabrica de la Braşov, cu regim tranzitoriu de producţie, care să permită, într-o perioadă scurtă de timp, transferul produselor sale către alte fabrici şi introducerea produselor cumpărătorului în fabricaţie. Dacă nu va fi identificat un cumpărător în această perioadă, GSK, va începe, din păcate, procedurile de închidere a fabricii. Producţia va continua până la transferul tuturor produselor către alte fabrici, dar nu mai târziu de a doua jumătate a anului 2015.

În cazul în care nu va fi identificat un cumpărător, GSK va lua toate măsurile necesare pentru a ajuta angajaţii în această perioadă dificilă. GSK regretă sincer impactul potenţial al acestei decizii asupra oamenilor. Ca întotdeauna, GSK va trata angajaţii corect şi, în cazul în care decizia va fi implementată, compania va oferi sprijinul necesar pentru fiecare angajat care va părăsi compania.

“Decizia nu are nicio legatură cu performanţa fabricii din Braşov şi nici nu este un semn al faptului că GSK nu mai investeşte în piaţa din România. Decizia vine ca urmare a unui val de patente expirate care a dus la un exces de capacitate privind formele solide orale. GSK rămane dedicată pieţei din România unde vom continua să fim un angajator important, cu peste 650 de angajati în diviziile farma şi distribuţie şi intenţionăm să investim în următorii 5 ani între 8 şi 10 milioane euro în cercetare şi dezvoltare”, spune Pascal Prigent, director general GSK România.

Alte articole:   12 autobuze electrice turcești de 18 m vor sosi la Brașov

GSK revizuieşte în permanenţă echilibrul între cererea pieţei şi capacitatea de producţie a tuturor unităţilor sale. Este important să îmbunătăţească constant eficienţa şi productivitatea operaţiunilor sale pentru a răspunde provocării unui mediu de business competitiv cu care se confruntă întreaga reţea de producţie. Concluzia de la finalul analizei făcute cu privire la competitivitatea fabricii din Braşov în viitor, a dus la decizia de vânzare a fabricii sau, dacă nu este identificat un cumpărător în următoarele 6 luni, la închiderea acesteia.

„Decizia nu reflectă sub nicio formă performanţa echipei din Braşov, care de-a lungul anilor a jucat un rol important în cadrul GSK. Cu profesionalism şi pasiune angajaţii noştri au produs medicamente pentru pacienţii din întreaga lume,” spune Mariana Cismaru, director fabrica Braşov.

Alte articole:   „Cea mai bună piesă românească a anului 2020”, scrisă de un profesor braşovean

Fabrica de la Braşov a fost deschisă în urmă cu 20 de ani şi produce o gamă variată de medicamente de la tratamente HIV/SIDA,  medicamente pentru boli respiratorii, depresie şi răceală şi gripă/anti-inflamatorii.

Distribuie dacă îți place!
  1. Vedem si noi o reactie de tip Bochum/Nokia?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.