blog-logo

DN 1 un nou „drum al ruşinii” pe tronsonul ce străbate Făgăraşul?! Ministerul Transporturilor şi Primăria îşi pasează dreptul de administrare

DN 1 un nou „drum al ruşinii” pe tronsonul ce străbate Făgăraşul?! Ministerul Transporturilor şi Primăria îşi pasează dreptul de administrare

gropi fagarasDacă până la Făgăraş şi după Făgăraş, DN1 arată impecabil, în municipiu, gropile şi denivelările se înmulţesc precum ciupercile după ploaie, ceea ce face ca traficul să se desfăşoare cu dificultate, iar şoferii să scoată din buzunar mai mulţi bani pentru repararea maşinilor.

În ultimii ani s-au mai pus mici plombe, însă acestea nu au rezistat prea mult timp, ţinând cont că traficul este intens, dar mai ales că drumul este tranzitat şi de foarte multe autovehicule de mare tonaj.
Ministerul Transporturilor a preluat din proprietatea Primăriei Făgăraş, în 2004, acest tronson din DN1, pentru a-l reabilita complet.

Transporturile au aruncat pisica la Primărie

Reparaţiile făcute de drumari nu au ţinut prea mult timp, ţinând cont că nu s-a făcut o reabilitare integrală a covorului asfaltic, astfel că gropile au reapărut, iar, în 2009, Ministerul Transporturilor a decis să dea înapoi şoseaua Primăriei, dar într-o stare jalnică. Dacă ministerul nu va investi în acest drum, acesta riscă să ajungă un nou „drum al ruşinii”, ca şi drumul judeţean dintre Şercaia şi Hoghiz, pe care ministerul a refuzat să-l administreze, iar autorităţile judeţene nu au fondurile necesare pentru a investii în modernizarea sa integrală.

Alte articole:   Ministerul Mediului vrea să creeze o bază de date cu zonele frecventate de urși

Litigiu de peste patru ani

Primarul Sorin Mănduc ne-a declarat că, în 2004, drumul a fost preluat după emiterea unei hotărâri de Guvern şi a uneia de Consiliu Local, dar, acum patru ani, oficialităţile de la Bucureşti au vrut să-l înapoieze, numai printr-o Hotărâre de Guvern şi în lipsa uneia de Consiliu Local.

„Consiliul Local s-a opus preluării drumului ţinând cont că nu era reparat. Scopul preluării de către Ministerul Transportului era tocmai repararea integrală a drumului”, a precizat edilul.

Astfel, s-a ajuns în instanţă, însă, până la un verdict final în procesul privind litigiul de administrare, situaţia reparării drumului nu are rezolvare. Acum, procesul dintre Primăria Făgăraş şi Ministerul Transporturilor, a ajuns la Curtea Constituţională pentru a se afla dacă actul normativ al guvernului emis în 2009 este constituţional sau nu.

Alte articole:   Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a omorât un animal sălbatic, iar altul a fost sancționat

Primăria n-are bani pentru o asemenea investiţie

,,Tribunalul Braşov a admis excepţia de neconstituţionalitate, însă nu ştim când se va da verdictul final de către Curtea Constituţională. Dacă vom primi câştig de cauză, Drumul Naţional 1 va reveni la Ministerul Transporturilor şi va reintra probabil în reabilitare pe bugetul Ministerului Transporturilor. Dacă nu, vom face demersuri pentru ca Ministerul Transporturilor să sprijine reabilitarea reabilitat, deoarece bugetul nostru nu ne permite o asemenea investiţie. Noi nu putem să facem acum reparaţii, fiindcă am fi traşi la răspundere de Curtea de Conturi, ţinând cont că am investi în ceva ce nu este al Primăriei”, a subliniat Mănduc.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate