blog-logo

Din cauza grevei, valabilitatea abonamentelor RAT se prelungeşte!

Din cauza grevei, valabilitatea abonamentelor RAT se prelungeşte!

Pensionari autobuz RAT BrasovConsiliul de Administrație al Regiei Autonome de Transport Brașov, întrunit în această dimineață în ședință de urgență, a stabilit, ca primă măsură pentru aplicarea unui tratament corect față de publicul călător, prelungirea cu două zile a tuturor abonamentelor achiziționate ori valabile în timpul în care s-a desfășurat mișcarea de protest nelegală.

Astfel, persoanele care dețin abonamente valabile pentru perioada ce cuprinde și zilele de 7 și 8 iunie 2013 pot circula cu aceste documente încă două zile după expirarea perioadei achitate.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Cinci intervenții ale salvamontiștilor, astăzi, în Poiana Brașov
  1. O masura normala care era de asteptat.Am privit cu nostalgie la timpul cand am locuit pentru 11 ani intr-o tara europeana, civilizata, in care grevele erau anuntate cu afise inainte cu 2-3 zile, mentionandu-se orele intre care se efectua greva, pentru a avea timpul optim sa-ti modifici programele.In cazul in care starea vremii era neprielnica „plimbarilor”, greva era amanata pentru o data ulterioara pentru a putea fi serviti cetatenii ce folosesc mijloacele de transport in comun. De cinci ani ne-am intors in Romania si in toata aceasta perioada am suportat din partea soferilor RAT tot felul de prepotente si nesimtiri pe care, culmea, conducerea nu le vede.Modul ordinar in care fumeaza la volan neinteresandu-se de sanatatea pasagerilor, limbajul vulgar in asa masura ca ar trebui sa se mai spele pe dinti o data inainte sa deschida gura, atitudinile necivice fata de calatori. Se pare ca soferii RAT-ului Brasov, cu exceptia catorva, „calaresc caruta lui tata…”Probabil au probleme salariale justificabile ca de altfel intregul nostru popor in afara celor din conduceri, dar pentru a obtine ceva trebuie intai sa oferi…O zi buna tuturor.

    Reply
  2. As dori sa va imaginati cum m-am simtit cand am rugat soferul imediat dupa ce a plecat de la Rulmentul spre oras sa stinga tigara deoarece nu se fumeaza in masina si eram cu copilul de 9 luni in brate…Reactia lui? Nu reproduc cuvintele deoarece nu-mi place sa ma joc cu mainile in mizerie…A oprit autobuzul intre statii si a stat afara sa fumeze tigara 5 minute ca semn de respect pentru mine si cei ce asteptau pe traseu o cursa cu un orar bine stabilit. Oare cand a plecat in cursa nu stia ca nu trebuie sa aprinda tigara?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate