blog-logo

O patrulă a salvat o casă de vacanță de la incendiu

O patrulă a salvat o casă de vacanță de la incendiu

politia noaptea seara În noaptea de marți spre miercuri, la ora 3.30, o  patrulă a Poliției Stațiunii Bran, formată dintrr-un polițist și un jandarm, aflată în misiune în satul Simion, a observat că într-o casă de vacanță a izbucnit un incendiu.

„Întrucât proprietara imobilului se afla la domiciliul din  Brașov, polițistul și jandarmul au alarmat vecinii prin folosirea semnalelor de avertizare optice și acustice de pe autospeciala din dotare și, împreuna cu aceștia, au  luat primele măsuri de localizare a incendiului, prin spargerea unui geam de la o fereastră și folosirea unor găleți cu apă, anunțând totodată și pompierii ,care au sosit uterior la fața locului, reușindu-se astfel stingerea incendiului“, se arată într-un comunicat de presă.

Alte articole:   Leul s-a „vaccinat” pentru criza Covid

Din primele verificări efectuate, incendiul a fost cauzat de un aparat radio uitat în funcțiune de proprietară, focul aprinzând o perdea din imobil. În urma intervenției patrulei, pagubele au fost minore, de aproximativ 500 lei, evitându-se extinderea incendiului în imobil, în valoare de 500.000 lei.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.