blog-logo

Christian Macedonschi a revenit în PNL

Christian Macedonschi a revenit în PNL

cristian macedonschiDacă în cazul lui Gabriel Andronache liberalii au votat sâmbătă să nu-l primească în organizație (cu două abțineri – deputatul Mihai Donțu și primarul Râșnovului, Adrian Veștea), nu la fel s-a întâmplat în cazul consilierului FGDR Christian Macedonschi.

După ce a fost exclus de liberali din partid (Macedonschi susține că s-a autosuspendat el, dar a existat un vot clar pe această temă la o ședință de Birou Permanent Teritorial), pentru că a candidat împotriva candidatului USL de la acea vreme la funcția de primar (Cătălin Leonte), acum a fost reprimit în PNL.

Macedonschi a ținut să precizeze că va activa în Consiliul Local ca reprezentant FDGR. La fel ca și UDMR, FDGR este o struțo-cămilă. Când e vorba de alegeri, este partid, când este vorba de finanțări, este asociație culturală….

Alte articole:   13 aprilie: 151 de cazuri noi de COVID-19, la Brașov

Astfel, membrii FDGR pot activa în două locuri, lucru nepermis de Legea partidelor politice în cazul restului formațiunilor, unde se prevede clar că dacă un membru se înscrie într-un partid, este demisionat de facto din cel în care activase până atunci.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate