O brașoveancă la Palatul Brukenthal

O brașoveancă la Palatul Brukenthal

stefania_nistoreanuVernisajul expozitiei “Quantic”, semnată de Ştefania Nistoreanu, a avut loc sâmbătă, 18 mai, la Palatul Brukenthal din Avrig, personalităţi locale, muzicieni, jurnalişti şi iubitori de artă declarându-se impresionaţi de lucrările cu teme inedite ale pictoriţei braşovene.

Expoziţia reuneşte lucrări cu teme abstracte sau fantastice, care aduc în atenţia privitorului scheme subtile inspirate din fizică cuantică, extrem de vii în contextul social actual poate fi vizitată până pe 22 iulie.

După ce a fost prezentă la sediul Institutului Cultural pictura_2Român de la Budapesta, în luna aprilie, în cadrul expoziţiei „Artă şi spiritualitate în spaţiul transilvan”, pictoriţa a fost gazda evenimentului de inaugurare a expoziţiei „Quantic”, prezentată publicului numeros venit să o susţină la fosta reşedinţă de vară a baronului Samuel von Brukenthal, din Avrig, judeţul Sibiu, pe 18 mai. Zeci de persoane au ţinut să vadă expoziţia; printre ele s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, directorul Muzeului Astra, Valeriu Ion Olaru, precum şi primarul oraşului Avrig, Arnold Klingeis, care, alături de artistul braşovean Ovidiu Cărpuşor, a făcut posibilă realizarea acestei expoziţii, scrie larevista.ro. Violoncelistul Cristian Florea, dirijorul Orchestrei Naţionale de Cameră din Republica Moldova, a fost cel care a completat farmecul evenimentului, prin muzica sa splendidă, ce a impresionat audienţa, alături de picturile expuse în două dintre încăperile Palatului Brukenthal.

pictura_1„Expoziţia este una specială prin faptul că-şi propune să reînvie în mintea oamenilor legende şi poveşti de mult uitate şi, mai mult, să-i convingă şi să le arate că ele sunt adevăruri, sunt realităţi posibile. Vernisajul, din punctul meu de vedere, a fost un manifest pentru libertatea şi curajul de a visa în epoca manipulării, a programării şi a controlului”, a declarat Ştefania despre vernisajul expoziţiei sale care include picturi precum Freedom, Antivirus, Without Sense, The Face of Power, The Couple sau Aliens Love.

Despre Ştefania Nistoreanu

Ştefania Nistoreanu abordează pânza într-o manieră extrem de intimă, dar compoziţiile sale înglobează deseori teme universale, ancestrale şi actuale în egală măsură. De altfel, lucrările ei reprezintă o sumă de contraste, exprimând realismul şi fantasticul omogenizate armonios, ca într-un panaceu de mult aşteptat. Stilul este îmbogăţit de o imaginaţie fecundă, dublată de o excepţională fineţe artistică. “Viaţa pe Pământ este o bătălie continuă cu ceilalţi şi cu propriile noastre ego-uri.

Avem, deci, nevoie de cele mai bune arme pentru a supravieţui: realism şi putere de a visa, luciditate şi putinţa de a crede în basme, ochi capabili să privească prin întuneric şi inimă deschisă spre lumină. Iar, uneori, când realitatea devine gravă, avem nevoie să ne putem crea o altă lume, un alt univers adevărat. Despre asta este pictura mea”, declară Ştefania Nistoreanu.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via