Interpelare la ministrul Culturii pe tema relurării „Cerbului de Aur“

Interpelare la ministrul Culturii pe tema relurării „Cerbului de Aur“

cerbul de aurDeputatul PC de Brașov, Ion Diniță, a formulat o interpelare la adresa ministrului Culturii, Daniel-Constantin Barbu, referitoare la finanțarea și reluarea Festivalului „Cerbul de Aur“.

„Reprezentanţii autorităţilor braşovene sunt speriaţi de ideea potrivit căreia Festivalul Internaţional «Cerbul de Aur» ar putea să nu mai aibă loc nici în acest an la Braşov. Agenţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Braşov a transmis o adresă Guvernului, solicitând alocarea de fonduri pentru organizarea Festivalului „Cerbul de Aur”, însă nu s-a primit nici un răspuns. După cum ştiţi, este vorba despre o manifestare de tradiţie, cu recunoaştere internaţională, care a atras la Braşov mii de turişti străini. Cred că se impune reluarea festivalului care a consacrat Braşovul în lume începând cu anul 1968. Având în vedere aceste consideraţii, vă întreb cu respect domnule ministru dacă Guvernul României a studiat posibilitatea reluării şi finanţării ediţiei din acest an a «Cerbului de Aur»?“, se arată în textul interpelării.

Alte articole:   Trei ore fără gaz pe o stradă din Râșnov
Loading...
  1. […] Reprezentanţii autorităţilor braşovene sunt speriaţi de ideea potrivit căreia Festivalul Internaţional «Cerbul de Aur» ar putea să nu mai aibă loc nici în acest an la Braşov. Agenţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Braşov a transmis o adresă Guvernului, solicitând alocarea de fonduri pentru organizarea Festivalului „Cerbul de Aur”, însă nu s-a primit nici un răspuns. După cum ştiţi, este vorba despre o manifestare de tradiţie, cu recunoaştere internaţională, care a atras la Braşov mii de turişti străini. Cred că se impune reluarea festivalului care a consacrat Braşovul în lume începând cu anul 1968. Având în vedere aceste consideraţii, vă întreb cu respect domnule ministru dacă Guvernul României a studiat posibilitatea reluării şi finanţării ediţiei din acest an a «Cerbului de Aur»? (sursa) […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap