Muntele Tâmpa și Poiana cu narcise au probleme din cauza condiţiilor climatice

Muntele Tâmpa și Poiana cu narcise au probleme din cauza condiţiilor climatice

tampaAriile protejate Muntele Tâmpa şi Poienile cu Narcise de la Dumbrava Vadului din judeţul Braşov se confruntă deja cu unele probleme cauzate de schimbările climatice.

„Impactul schimbărilor climatice este tot mai vizibil orice am face, eventual să-l atenuăm. La Poiana Narciselor se usucă pajiştile umede unde cresc narcisele care, deşi nu sunt promovate la nivel european, pentru noi sunt o emblemă şi de aceea trebuie să avem grijă să refacem umiditatea zonei. Pe Muntele Tâmpa, seceta duce la uscarea unor specii de arbori şi în viitor acest lucru va afecta şi animalele care trăiesc aici. Aria protejată Leaota care se întinde în judeţele Braşov, Argeş şi Dâmboviţa este destul de bine păstrată şi conservată, dar acolo sunt alte probleme referitoare la dezvoltarea pârtiilor de schi, dar deocamdată legislaţia opreşte dezvoltarea unei astfel de infrastructuri“, a declarat miercuri, Oliviu Pop, managerul proiectului „Conservarea speciilor şi habitatelor din ariile protejate Poienile cu Narcise de la Dumbrava Vadului, Muntele Tâmpa şi Leaota“.

Pe lângă cauzele naturale, Pop susţine că pentru ariile protejate se poate vorbi şi de cauzele atropice.

„Acum este o tendinţă tot mai accentuată de a avea o casă de vacanţă undeva lângă pădure sau chiar în pădure. Părerea mea este că să construieşti în arii protejate este mult mai periculos decât exploatarea forestieră. Cine nu mă crede nu are decât să mă combată, dar acolo unde apare o casă mai apare şi a doua şi tot aşa până la un cartier. Dar, dacă tai o pădure în 50 de ani, tot mai creşte ceva în loc. Nu se acordă atenţie specială construcţiilor în arii protejate. Nu avem cazuri la Braşov, dar există în alte arii protejate din ţară“, a subliniat Oliviu Pop.

Alte articole:   Universitatea Transilvania a prelungit perioada de înscriere

Oliviu Pop a prezentat miercuri într-o conferinţă de presă stadiul implementării proiectului „Conservarea speciilor şi habitatelor din ariile protejate Poienile cu Narcise, Muntele Tâmpa şi Leaota“, proiect în valoare de 3,5 milioane de lei, finanţat prin Programul operaţional sectorial de mediu Axa prioritară 4, prin Fondul European de Dezvoltare şi Guvernul României.

Proiectul a început în luna aprilie 2012 şi se va încheia în luna iunie 2014. Până acum au fost realizate şi finalizate studiile în teren privind speciile şi habitatele prezente în cele trei arii protejate, hărţile,documentaţia ştiinţifică pentru planul de management. De asemenea, pentru fiecare arie protejată s-a scris câte un ghid pentru elevi şi au fost realizate două filmuleţe, unul de prezentare a ariei protejate şi unul despre urşii gunoieri, problemă aproape rezolvată în prezent, şi pliante în limbile română şi engleză pentru turişti

În prezent se lucrează la planul de management care va sta la dispoziţia custodelui ariei protejate după care va fi supus dezbaterii publice, iar ideile pertinente care vor veni de la cetăţeni şi instituţii vor fi introduse în planul de management care va fi trimis Ministerului Mediului pentru aprobare, astfel ca din 2014 să poate fi pus în aplicare.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...
  1. despre proiectu „Conservarea speciilor şi habitatelor din ariile protejate Poienile cu Narcise, Muntele Tâmpa şi Leaota“!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.