blog-logo

Big Brother în școlile din zona metropolitană Brașov

Big Brother în școlile din zona metropolitană Brașov

big brotherProiectul „Achiziţia şi instalarea echipamentelor specifice pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în unităţile de învăţământ şi pe domeniul public din localităţile Codlea, Săcele, Râşnov, Predeal şi Ghimbav”, finanţat prin Programul Operaţional Regional este implementat de către Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov şi are o valoare totală de 2.715.601,47 lei, din care 2.146.767,03 RON reprezintă finanţare nerambursabilă.

Proiectul vizează ca obiectiv general asigurarea unui climat de securitate la nivelul instituţiilor de învăţământ din arealul urban al Polului de Creştere Braşov în vederea îmbunătăţirii gradului de siguranţă publică şi creşterea nivelului calităţii vieţii pentru membrii comunităţilor locale.

Conform graficului de activităţi, proiectul prevede dotarea unui număr de 10 instituţii de învăţământ din localităţile Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele cu sisteme integrate de securitate cu următoarele componente: detecţie şi alarmare la efracţie, detecţie şi avertizare la incendiu, control acces, supraveghere video. Vor fi create totodată dispecerate de monitorizare a sistemelor de securitate care vor funcţiona în fiecare instituţie de învăţământ precum şi la nivelul secţiilor de poliţie locală din  Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Toaleta autoamată, în probe în Livada Poștei

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate