Firmele cu capital german vor mai multe școli profesionale la Brașov

Firmele cu capital german vor mai multe școli profesionale la Brașov

pascu ambasadoriReprezentanții ambasadelor Germaniei, Austriei și Elveției la București s-au întâlnit joi cu vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu, pentru a discuta posibilitățile de a înființa mai multe școli profesionale pe modelul „Kronstadt“, realziată de Clubul Economic German.

„Firmele resimt lipsa forței de muncă mediu calificate, în contextul în care la Brașov se fac tot mai multe investiții, ceea ce este un lucru îmbucurător, pentru că se creează noi locuri de muncă. Însă, trebuie să rezolvăm și solicitările acestor companii. Vom discuta și cu Inspectoratul Școlar, pentru că aceste școli profesionale nu trebuie realizate obligatoriu doar în municipiul Brașov“, a precizat Mihai Pascu, la întâlnirea cu dr. Josef Cristoph Karl, șeful secției culturale de la Ambasada Germaniei, Jürgen Heissel, adjunctul șefului misiunii Ambasadei Austriei și Ian Schoch, atașatul diplomatic al Ambasadei Elveției la București.

La discuții au participat președintele Clubului Economic German din Brașov, Werner Braun și consilierul local Christian Macedonschi.

„În lunile următoare vom  avea o întâlnire la Munchen, organizată de Camera de Comerț și Industrie din Germania și Clubul Economic German din Brașov, prin care vom încerca să-i convingem pe investitori că pot veni la Brașov, fiindcă vor găsi forță de muncă calificată. Mesajul nostru este foarte clar: până vor termina construcția halelor de producție, va ieși deja de pe băncile școlii prima generație de forță de muncă calificată în domeniile pe care-i interesează. Ambasadele ne susțin în demersul nostru, dar mai avem și noi de muncă. Pe de o parte, există anumite opoziții din partea colegiilor tehnice, care se văd cu un număr mai mic de elevi. Apoi, elevii termină școala rpofesională la 17 ani și nu pot fi angajați, din cauza legislației în domeniul muncii. Însă, este clar că modelul școlii profesionale Kronstadt de la Brașov este cel ce trebuie urmat. Zilele trecute au venit să discute cu noi cei de la Consiliul Județean Alba,  cei de la Sibiu au decis să urmeze modelul nostru. La fel, am avut discuții cu cei de la Timișoara și Pitești. Secretul reușitei noastre este faptul că cei de la conducerea Inpscetoratului Școlar au înțeles că trebuie să existe o anumită putere de decizie la nivelul școlii, în sensul alegerii profesorilor, a directorului, a materiilor ce trebuie parcurse, precum și a meserilor în care trebuie să se califice elevii de la profesională. Un alt secret este faptul că firmele trebuie să colaboreze între ele pentru a pune la punct acest sistem de calificare în educație, lucru realizat la Brașov sub egida Clubului Economic German. La întâlnirea cu dl. Pascu, acesta ne-a promis că va căuta soluții pentru a atrage și elevi din afara municipiului, o soluție fiind asigurarea transportului către și de la școală“, a declarat pentru newsbv.ro Werner Braun.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via