City Break în Brașov

City Break în Brașov

poiana brasov varaAsociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov (APDT) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) Regiunea Centru, cu sprijinul Federaţiei Asociaţiilor de Promovare a Turismului din România şi a berii Ciucaş a anunţat, luni, într-un comunicat de presă citat de Agerpres, lansarea programului pilot „City Break în Braşov“.
Programul se derulează în două etape: 1- 6 mai, în perioada minivacanţei de 1Mai şi Paşte, şi 10-12 mai, în primul weekend după Paşte, de Duminica Tomii, când în Braşov are loc Parada Junilor braşoveni. Turiştii pot beneficia de pachete de 2, 3 sau 5 nopţi de cazare, mic dejun inclus, în unităţi de cazare de 2, 3 şi 4 stele din Braşov şi Poiana Braşov, beneficiind de vouchere care asigură accesul la atracţii culturale şi de petrecere a timpului liber în sistem „1+1 gratis“ (o persoană plăteşte bilet şi o persoană intră gratis).
Numărul voucherelor este proporţional cu cel al nopţilor de cazare. Tarifele pentru 2, 3 şi 5 nopţi de cazare în cameră dublă sunt de 225 de lei, pentru două nopţi de cazare la un hotel de două stele, 340 de lei la un hotel de trei stele, iar la patru stele 450 de lei.
Pentru trei nopţi de cazare, preţul este de 340 de lei la hotelul de două stele, 450 de lei la hotelul de 3 stele şi 675 de lei la hotelul de patru stele, iar pentru cinci nopţi de cazare, preţul este de 450 de lei la hotelul de două stele, 675 de lei la hotelul de trei stele şi 990 de lei la hotelul de patru stele.
Opţional, turiştii pot rezerva şi masa de Paşte la tariful de 90 de lei de persoană. Tarifele includ TVA şi 10% comision cedat agenţiilor.
Oferta este valabilă atât prin agenţiile de turism membre ANAT, relaţia contractuală realizându-se între agenţie şi turist, respectiv între hotel şi agenţie, cât şi direct la recepţia unităţilor de cazare înscrise în program. Cei interesaţi se pot înscrie şi prin Agenţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov, se mai precizează în comunicatul de presă.

Alte articole:   Universitatea "Transilvania" Brașov, în topul celor mai bune universități din România, în 2019

Biletele cumpărate nu sunt transmisibile şi nu se permite restituirea sumelor plătite din orice motiv. Sistemul de vânzare a programului „City Break în Braşov“ este primul venit primul servit, potrivit comunicatului de presă.

Unităţile de cazare care s-au înscris până acum în program sunt hotelurile Aro, Ramada, Ambient, Apollonia, Pantex, Astra şi pensiunile Casa Cristina, Floarea Soarelui, Genţiana, Green Park, Laura, Luiza şi Suites&Spa din Braşov.
În Poiana Braşov hotelurile înscrise în program sunt Acasă la Dracula, Rina Tirol, Rina Vista şi Vila Daria.
Lista atracţiilor culturale şi de petrecere a timpului liber în cele două perioade include Paradisul Acvatic – acces două ore, Parc Aventura – acces două ore, închirieri de biciclete timp de două ore, plimbare cu telecabina pe Tâmpa şi în Masivul Postăvaru, plimbare cu autobuzul turistic, vizită la Muzeul Primei Şcoli Româneşti, Castelul Bran şi Bisericile Fortificate din Hărman şi Prejmer.
Lista cu unităţile de cazare, atracţiile culturale şi de petrecere a timpului liber va fi actualizată zilnic pe site-ul www.brasovtourism.eu, se mai precizează în comunicatul de presă.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap