blog-logo

Vom avea mai multe opţiuni de distracţie şi de relaxare în Poiana Braşov, din decembrie 2014, când se va finaliza centrul de agrement

Vom avea mai multe opţiuni de distracţie şi de relaxare în Poiana Braşov, din decembrie 2014, când se va finaliza centrul de agrement

Centrul_de_Agrement_din_Poiana_BrasovPrimăria Braşov a semnat de curând contractul de execuţie a centrului de agrement din Poiana Braşov. Licitaţia a fost câştigată de o firmă din Brăila, care va executa proiectul, în maximum 20 de luni, repectiv până în decembrie anul viitor, împreună cu o firmă din Spania. Prin realizarea acestui Centru de Agrement posibilităţile de petrecere a timpului liber în staţiune mai ales în lunile fără zăpadă cresc, creând posibilitatea ca şi numărul de turişti să fie mai mare. Cei care au proiectat acest centru susţin că aproximativ 65.000 de turişti vor trece pragul noului Centru de Agrement, la care se adaugă încă 63.000 de braşoveni. La cinci ani după deschiderea centrului, se estimează o creştere cu 16% a numărului turiştilor care vor vizita Poiana Braşov. „Este o investiţie mare pentru Braşov care va crea şi locuri de muncă. Aveam mare nevoie de un astfel de centru de divertisment, pentru ca turiştii să petreacă cât mai multe zile în Poiana Braşov, iar aici le vom oferi tuturor oportunităţi pentru distracţie, dar şi pentru a face mişcare”, a precizat primarul George Scripcaru.

Alte articole:   FOTO Trei brățări dacice din argint, descoperite la Brașov

Facilităţi pentru petrecerea timpului liber

Valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 27,7 milioane de lei, cu TVA, iar în perioada următoare se va da ordinul de începere a lucrărilor. Potrivit proiectului, clădirea va fi construită pe un teren de 15.000 de metri pătraţi, amplasat la poalele pârtiei de schi Bradul, în spatele complexului Capra Neagră, iar lângă acesta se vor face amenajări pe aproape 13.000 de metri pătraţi.

Centrul de agrement va avea un club de bowling cu o capacitate de 180 de persoane, cu opt piste profesionale şi mese de biliard. În locaţie va mai fi amenajată şi o sală de căţărare de 250 de metri pătraţi, cu diferite niveluri de dificultate şi un teren de minigolf. Nu au fost uitaţi nici cei mici, care vor avea la dispoziţie două piste de minibowling, jocuri electrice-electronice, simulatoare, mese de minihokey, minifotbal, minibasket. De asemenea, va exista şi spaţiu destinat odihnei şi discuţiilor, dotat cu fotolii, mese şi scaune pentru public.

Alte articole:   Accident cu 3 mașini implicate pe strada Toamnei

Şi în aer liber vor fi oportunităţi de distracţie, lângă complex urmând să fie amenajate piste de skateboard, biciclete, dar şi o pârtie de săniuş. Nu vor lipsi nici zonele verzi.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate