blog-logo

Consiliul Judeţean Braşov are noi membri. Vezi aici cine sunt

Consiliul Judeţean Braşov are noi membri. Vezi aici cine sunt

Votul de pe 9 decembrie 2012 a adus schimbări şi în componenţa Consiliului Judeţean Braşov. Pentru că patru dintre consilierii judeţeni numiţi în funcţie în vara anului trecut au obţinut posturi de demnitari, în această seară, plenul CJ Braşov a validat noi membri de pe listele de supleanţi, ţinând cont că păstrarea ambelor funcţii era imposibilă. Cei care au părăsit autoritatea judeţeană sunt Sebastian Grapă şi Viorel Chiriac, care au obţinut câte un post de senator, Ion Ochi, care a fost ales deputat, dar şi Valentin Şoneriu, care, începând de săptămâna aceasta, este secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

În locul acestora, conform listelor de supleanţi, au fost numiţi Nicolae Cristei (PC), Emil Niţă junior (PSD), Adrian Maxim (PNL) şi Luana Minea (PSD). Postul de vicepreşedinte, deţinut de Viorel Chiriac, nu a fost, deocamdată atribuit, cu toate că încă din decembrie, preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, a anunţat numirea pe această funcţie a consilierului judeţean Mihai Popa. Preşedintele CJ, Aristotel Căncescu, a precizat că nu a primit confirmarea finală de la preşedintele PSD, astfel că funcţia de vicepreşedinte rămâne liberă până la şedinţa viitoare. „Am avut o discuţie cu preşedintele PSD vizavi de funcţia de vicepreşedinte, fiindcă, în conformitate cu protocolul pe care îl avem încheiat, această funcţie revine PSD. Suntem obligaţi să respectăm protocolul şi până ce nu am această confirmare, nu pot să iau o decizie”, a explicat Aristotel Căncescu.

Alte articole:   Mai multe străzi din Săcele rămân fără curent electric

Mihai Popa a candidat în vară din partea PSD la postul de primar al Făgărașului, dar a fost învins de fostul și acutalul edil, liberalul Sorin Mănduc. Mihai Popa este de profesie

 

 

 

 

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov