blog-logo

„Românii nu au o istorie de 90 de ani, aşa cum o spun istoricii străini”

„Românii nu au o istorie de 90 de ani, aşa cum o spun istoricii străini”

Mai multe asociaţii culturale, membre ale Ordinului Sfintei Fecioare Maria din Braşov, au organizat, aseară, un eveniment pentru a marca Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, acum 154 de ani. La eveniment au fost prezente peste 150 de persoane, pasionaţi de istorie, membrii ai Asociaţiei Transilvană Astra, ai Fundaţiei Dacia, ai Asociaţiei Şcheii Braşovului, dar şi foarte mulţi tineri care au dorit, în primul rând, să afle mai multe informaţii despre acest eveniment istoric. „Am vrut să marcăm această zi specială, în care, acum 154 de ani, s-au reunit vechile provincii ale Daciei. Din punctul nostru de vedere, noi nu avem o istorie de 90 de ani, aşa cum susţin unii istorici străini, respectiv doar din 1918, ci, deopotrivă, istoria noastră este una bimilenară, strâns împletită cu destinul Bisericii Ortodoxe, care prin sângele, truda şi chinul înaintaşilor săi au făcut să renască vechile teritorii ale Daciei”, a explicat Liviu Pandele, suveran comandor al Ordinului Sfintei Fecioare Maria şi preşedinte al Fundaţiei Dacia.

Alte articole:   Acoperământul Maicii Domnului - Ce nu e bine să faci astăzi sub nicio formă

O bucată din Gorunul lui Horia, la Braşov

Reprezentanţii Ordinului Sfintei Fecioare Maria au dorit ca prin manifestarea de vineri seara să continue evenimentele organizate la Braşov cu prilejul acestei mari sărbători naţionale, tocmai pentru a marca continuitatea pe acest teritoriu a poporului român, de peste două mii de ani. Momentul a fost cu atât mai special cu cât o casetă în care se află o bucată din gorunul secular sub care conducătorul revoluţionar Horia i-a chemat la luptă pe moţii iobagi, în 1784, i-a fost înmânată guvernatorului Ordinului Sfintei Fecioare Maria din Braşov, Virgil Munteanu. „Acest simbol Marii Răscoale Ţărăneşti nu s-a pierdut, iar bucăţica din gorun a fost sigilată cu sigiliul Bisericii Ortodoxe din Ţebea, activitate care s-a desfăşurat cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza. Astfel de casete se regăsesc la baza drapelului de luptă fin toate marile unităţi combatante ale Statului Român, inclusiv în depozitul Băncii Naţionale a României, având valoarea simbolică de un leu aur, dată prin decizia Consiliului de Administraţie al BNR”, a precizat Liviu Pandele.

Alte articole:   Controlorii de trafic din Arad care vor dirija aeronavele pe Aeroportul din Ghimbav au început simulările

Acesta a ţinut să sublinieze faptul că suveranul Ordinului pe care îl reprezintă este Constituţia României, „care ne obligă şi ne onorează în acelaşi timp”. „Faptul că peste 150 de oameni au venit benevol, nu aduşi cu forţa, să marcheze Ziua Unirii, ne onorează şi ne obligă să continuăm datinile şi tradiţiile noastre şi vieţuirea neamului românesc pe acest teritoriu”, a conchis Liviu Pandele.

Nu întâmplător, cei prezenţi au putut urmări şi filmul „Mihai Viteazul”, voievodul care a reușit pentru o foarte scurtă perioadă de timp să unească cele două principate românești, Țara Românească şi Moldova, cu Transilvania, la 1600.

O Unire înfăptuită cu multă suferinţă

La acest eveniment a participat şi preotul militar Ion Epaminond Boroş, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Braşov, care a ţinut să sublinieze importanţa Micii Uniri de la 1859 şi a unor astfel de activităţi care au rolul de a readuce în memoria românilor faptele istorice. „Purul adevăr este că nici o ţară nu se poate construi cu false frenezii, indiferent de tratatele de pace, care ar favoriza-o. Noi, românii, nu vrem să ofensăm pe nimeni, ci lăsăm doar faptele istorie să se deşire aşa cum le-a rânduit Dumnezeu. Chiar şi planeta dacă s-ar contracta, şi ne-ar face pe noi românii mai mici, am continua să ne susţinem deviza, că ne găsim de două milenii şi ceva… în acest spaţiu. Lăsăm istoria să se deschidă şi să ne spună voinţa, aşa cum noi românii, de la daci încoace, nu ne-am prefăcut inima, iar Unirea a făcut-o naţiunea, pe trunchiul suferinţei româneşti”, a explicat preotul Boroş.

Distribuie dacă îți place!
  1. Pandele e un parvenit si face ce face doar de paravan,si ar tb sa se intereseze mai bine,legat d eistorie, a si uitat „impozitele’ ce le lua in plus acu 6 7 ani de la comerciantii din STEAGU,TOT DE UNIRE….

    Reply
  2. Ce e cu ordinul acela la care o ajuns mare comandant?
    Asemenea ordine erau infiintate incepand din Evul Mediu doar de catolici, nicidecum de ortodocsi…
    In rest, nu prea are dreptate cu: „Românii nu au o istorie de 90 de ani, aşa cum o spun istoricii străini”.
    Niciun istoric care se respecta nu a afirmat asa ceva. Dimpotriva: istoricii obiectivi recunosc istoria de 600-800 de ani a romanilor in aceasta parte a Europei.
    Unde o fi invatat si Pandele asta?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.