Metrul cub de apă se va scumpi cu 5%, în 2013, la Braşov. Ce părere aveţi?

Metrul cub de apă se va scumpi cu 5%, în 2013, la Braşov. Ce părere aveţi?

Reprezentanţii Companiei Apa Braşov au anunţat că anul acesta vor majora tariful metrului cub de apă rece cu cel puţin 5%. Aceştia susţin că această creştere este necesară pentru a fi asigurate resursele necesare susţinerii proiectului derulat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, care prevede, care prevede reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare atât din municipiul Braşov, cât şi din judeţ, ţinând cont că regia operează în 60% din judeţ.

De la 0, 42, la 6,3 lei, metrul cub, în zece ani!

În cadrul Comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice, organizat de Prefectura Braşov, a fost făcută şi o analiză a creşterii preţului apei potabile la Braşov, în conformitate cu cifrele pe care le are Direcţia de Statistică. Astfel, faţă de anul 2000, când un metru cub de apă rece costa 0,37 de lei, până în 2012, tariful a crescut de zece ori ajungând la 3,73 lei, iar pentru canalizare, preţul a explodat şi mai mult, respectiv de la 0,05 lei, la 2,57 de lei, respectiv o majorare de 51 de ori. Toate aceste scumpiri s-au produs în contextul în care veniturile braşovenilor s-au majorat cu numai 5,31 de ori în ultimii zece ani, după cum au precizat statisticienii braşoveni, iar, în aceeaşi perioadă, indicele total al preţurilor de consum a fost de 388,75%, mult sub creşterea tarifelor utilităţilor.

Şeful Serviciului de Facturare-Furnizare din cadrul Companiei, Ioana Crivopol, susţine că Apa nu beneficiază de subvenţii de la stat, iar în acest tarif au fost incluse şi cotele necesare rambursării creditelor contractate pentru reabilitarea şi dezvoltarea reţelelor, dar, nu în ultimul rând, evoluţia preţului a ţinut cont şi de rata inflaţiei şi a costurilor cu materiile prime: energia electrică, combustibilii sau produsele chimice folosite pentru epurarea apelor uzate.

Loading...
  1. […] “Astfel, faţă de anul 2000, când un metru cub de apă rece costa 0,37 de lei, până în 2012, tariful a crescut de zece ori ajungând la 3,73 lei, iar pentru canalizare, preţul a explodat şi mai mult, respectiv de la 0,05 lei, la 2,57 de lei, respectiv o majorare de 51 de ori. Toate aceste scumpiri s-au produs în contextul în care veniturile braşovenilor s-au majorat cu numai 5,31 de ori în ultimii zece ani, după cum au precizat statisticienii braşoveni, iar, în aceeaşi perioadă, indicele total al preţurilor de consum a fost de 388,75%, mult sub creşterea tarifelor utilităţilor” [sursa]. […]

    Reply
  2. Parerea mea este ca pretul apei concureaza cu rata inflatiei.Care creste mai repede.Pretul apei,locul-I.inflatia,locul-II.Dar nimeni nu s-a intrebat.Oare pensiile amaratilor a tinut pasul cu rata inflatiei?caci la mult tranbitata majorare nu ajunge sa cumperi un metru cub de apa.La 350lei pensie s-a majorat cu 4lei.

    Reply
  3. Noul sediu al companiei apa este facut din banii nostri ca si cuibusoarele de nebunii facute pt sefi de pe la diverse captari. (VEZI CEA DIN RACADAU)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap