Forța Civică își stabilește viitorul la Brașov

Forța Civică își stabilește viitorul la Brașov

Comitetul Director al partidului Forţa Civică se reuneşte sâmbătă la Braşov pentru o analiză a rezultatelor alegerilor parlamentare de anul trecut, colaborările politice şi discutarea posibilităţii organizării unei Convenţii Naţionale a partidului în următoarea perioadă, a anunţat preşedintele partidului, Mihai Răzvan Ungureanu.

„Forţa Civică va avea primul Comitet Director de după alegerile parlamentare din 9 decembrie sâmbăta aceasta, 12 ianuarie, la Braşov. Şi vom lua între alte decizii importante legate de colaborările politice, legate de traseul politic pe următoarele şase luni, vom lua în discuţie şi cazul în care suntem, sau nu, în situaţia de a convoca o Convenţie Naţională a partidului după cea din 7 septembrie 2012”, a declarat luni Mihai Răzvan Ungureanu, la o conferinţă de presă.
Potrivit lui Ungureanu, la Comitetul Director de la Braşov va fi realizată o analiză a alegerilor parlamentare şi va fi discutată organizarea partidului.
„Vom face oricum o analiză a alegerilor parlamentare şi a reprezentării partidului în structura Legislativului. Şi, de asemenea, suntem astăzi în plin proces de auditare a tuturor organizaţiilor judeţene ale partidului.
Convenţia Naţională ar urma să stabilească, între altele, în formă definitivă, ulterior unui proces de alegeri locale, conducerile filialelor judeţene. Noi, acum, încă avem conduceri de filiale judeţene aflate sub semnul interimatului. Noi nu avem preşedinţi ai filialelor locale aleşi definitiv.
Iar acest interimat trebuie să se încheie o dată cu o Convenţie Naţională care ar putea să fie convocată, spun ar putea, ulterior alegerilor din fiecare filială locală. Este şi acesta un pas în constatarea maturităţii partidului şi este normal să se întâmple aşa, după şase-opt luni de interimat să trecem în formula definitivă”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

Alte articole:   Festivalul Musica Barcensis, în cetăți și biserici fortificate din Țara Bârsei
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...
  1. forta civica=nascut talent-murit speranta…toti din gasca fara coloana vertrebrala…cum vor astia sa stea drepti in fata electoratului dupa ce au stat capra la PDL
    pot sa faca alegeri si desemneze si mama presedintilor si toate organizarile din lume…
    sambata ar trebui sa anunte dizolvarea…si fiecare sa se intoarca de unde a venit..politic vorbind..si faptic..nu prea vrem in urbe cetateni de talia lui „unguent”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.