Chiar dacă unii consideră numărul 13 cu ghinion, anul trecut, s-a dovedit a fi mai prolific la Braşov cel puţin în ceea ce priveşte căsătoriile şi naşterile, după ce în ultimii ani s-a mers pe un trend descendent.
Astfel, în 2013, numărul cuplurilor care şi-au luat inima în dinţi şi au spus „da” în faţa ofiţerului de stare civilă a crescut. În municipiul Braşov au fost înregistrate, în total, 1.737 de căsătorii, faţă de 1.674, în urmă cu doi ani.
Şi numărul nou-născuţilor a fost mai mare cu 45, respectiv de 5.978, conform datelor deţinute de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov. Nu în ultimul rând, numărul familiilor care s-au destrămat a scăzut considerabil.
Astfel anul trecut au fost înregistrate doar 113 desfaceri de căsătorii la Primărie, faţă de 149 de divorţuri, câte au fost înregistrate acum doi ani. Din fericire pentru o statistică pe minus, o scădere considerabilă o are şi mortalitatea. Datele deţinute de Evidenţa Populaţiei arată că, în 2013, s-au înregistrat 3.295 decese, faţă de 3.274, în 2012.