Consilierii locali ai Uniunii Social Liberale (USL), dar şi cei ai PP-DD şi UDMR, care sunt în alianţă cu aceştia în forul braşovean, au fost acuzaţi în ultimele zile de rea-voinţă, după ce vinerea trecută au decis să amâne aprobarea câtorva hotărâri care făceau referire la Proiectul de investiţie „Transilvania Motorland“ de la Tărlungeni. Ba mai mult, aşa-zise organizaţii non-guvernamentale au organizat proteste faţă de decizia aleşilor locali, astfel că viceprimarul Răzvan Popa a ţinut să pună capăt tuturor speculaţiilor apărute şi aprecierilor tendenţioase făcute de cei care nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă despre ce este vorba.
„Aşa cum am spus-o de altfel şi în şedinţa de Consiliu Local, nu suntem împotriva acestui proiect, însă când trebuie să aprobăm o sumă aşa de mare, de peste 10 milioane de euro, drept cofinanţare, este absolut normal şi firesc să ai timp să studiezi toate documentele pentru a judeca şi a cântări mai în amănunt care sunt beneficiile în raport cu costurile. În ultimii ani, foarte muţi bani de la bugetul local s-au dus pe proiecte, care, din punctul nostru de vedere, care nu au avut finalitatea scontată, drept care noua formulă a Consiliului Local a decis să analizeze mult mai atent acest proiect“, a explicat Popa.
Viceprimarul a ţinut să atenţioneze asupra faptului că toate proiectele care presupun alocarea de bani de la buget, respectiv din taxele şi impozitele colectate de la braşoveni, vor fi analizate mult mai atent decât până acum, iar în cazul în care argumentaţiile nu sunt solide, proiectele nu vor fi niciodată aprobate.
Acesta a precizat că practicile prin care consilierii locali erau obligaţi să aprobe ca pe bandă rulantă proiectele de hotărâre introduse pe ordinea de zi vor deveni o amintire. „Dacă nu aveam bună-voinţă, respingeam din start proiectul referitor la «Transilvania Motorland» sau rectificarea bugetului local. Am promis că vom lua o decizie astfel încât să nu fie depăşite termenele pentru acest proiect, iar singura noastră cerinţă a fost să avem răgazul de a studia documentele care stau la baza sa. Documentele sunt acum analizate de comisii şi în funcţie de analiza acestora şi noi vom lua o decizie“, a subliniat viceprimarul.
Primăria Braşov risipeşte cu procesele
Un alt proiect care a fost amânat de către consilierii locali viza reprezentarea în instanţă a municipiului Braşov prin contractarea unor servicii juridice de specialitate de către Primărie. Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că şi în acest caz este necesară o analiză mai amănunţită, fiindcă, până acum, au existat situaţii în care municipalitatea a fost reprezentată în instanţă de case de avocatură pentru… simple amenzi contestate sau solicitări de informaţii publice. „Avem un exemplu concret, procesul intentat de domnul consilier Cătălin Leonte pentru a-i fi oferite copii după contractele publice ale Primăriei. Nu mi se pare normal să fie plătit un avocat, atâta timp cât în acest caz Primăria putea fi reprezentată de juriştii ei. Serviciile caselor de avocatură trebuie contractate doar în procese importante, cum ar fi, de exemplu, procesele de revendicare mari, unde solicitanţii sunt reprezentaţi de nume grele ale avocaturii, iar un jurist nu ar putea face faţă“, a punctat Popa.