blog-logo

Mitropolitul Laurențiu Streza consideră mersul la vot ca fiind o obligaţie

Mitropolitul Laurențiu Streza consideră mersul la vot ca fiind o obligaţie

Mitropolitul Ardealului, ÎPS dr. Laurenţiu Streza, a declarat, cu ocazia sfințirii sediului Asociației „Sfânta Maria“ din comuna Cristian, că mersul la vot este o obligație.

„Dacă noi ne alegem oameni care ne ajută pe noi avem o speranţă. Dacă lăsăm să ne aleagă alţii, să se aleagă alţii pe care nu-i ştim, e bine şi aşa, dar o să vedem cât de bine o să fie. Deci asta e datoria noastră sfântă şi noi vă binecuvântăm pe toţi”, a spus Streza.

Mitropolitul consideră că biserica nu trebuie să ţină cu cineva sau nu, dar adaugă că are încredere în bunul simţ al alegătorilor: „Cei care vin la biserică  – şi vin toţi, dar vin cei care au mai fost la biserică, vin cei care sunt ai bisericii. De aceea nu e nevoie să-i nominalizăm, să spunem, votaţi cu persoana cutare sau cu persoana cutare. Și bineînţeles că pe ei îi vor vota cu români ortodocşi. Deci cine se consideră creştin ortodox, are şi pretenţia de a fi votat de români ortodocşi”.

Alte articole:   Persoanele fizice vor putea plăti datoriile la stat în rate

Mitropolitul Laurențiu Streza îi mai îndeamnă pe toţi credincioşii să facă mai multe fapte bune şi de milostenie autentică, nu doar în perioada postului, ci şi în viaţa de zi cu zi.

Distribuie dacă îți place!
  1. Cei care vin in biserica, ar face bine sa se ingrijasca de linistea propriului suflet! Eu unul, sunt satul de "credinciosi de imprumut".

    Reply
  2. care e legatura dintre titlu si continutul stirii?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.