
Ultima sâmbătă de noiembrie… Străzile din centrul Codlei pline erau de masini… Din ele coboarau pachete de muschi si se îndreaptau spre…Casa de Cultură. Hmmm…Nu păreau a fi recitatori din Macedonski… iar noaptea care venea nu era tocmai de decembrie… Totusi, institutia de cultură se umplea… Era…Cupa Power Gym Codlea.
Sportivi din toată tara au venit să-și măsoare puterile. Proba părea simplă: împins de la piept haltera din pozitia culcat. Simplă pentru noi, cei care număram… Lupta s-a dat la trei categorii: 80, 100, +100. De asemenea, a avut loc si o probă totală, la categoria open.
Anul acesta, concursul a avut ceva special… Pentru prima dată, alături de sportivi consacrați, au participat si două persoane private de libertate. Astfel, după o preselectie care a avut loc în penitenciar, doi sportivi de dincolo de gratii au fost înscriși în cursa pentru câștigarea mult râvnitei Cupe Power Gym. Deschiderea conducerii Penitenciarului Codlea s-a întâlnit cu bunăvointa organizatorului, atât domnul comisar sef Florin Chis, cât și domnul Dan Vlad stiind foarte bine că spiritul sportiv,cu ale sale rigori, învinge în cursa pentru reintegrare socială.
E drept, în competiție cu ceilalți sportivi, cei privați de libertate nu au luat cupa în acest an, dar au câștigat bucuria de a retrăi emoțiile unui concurs și de a simți gustul dulce al libertății. Efortul depus a fost doar un aperitiv al celui pentru reîntoarcerea în comunitate, niciodată simplă, dar mereu de dorit, căci cei de după gratii sunt părticele din comunitate. Asa cum organizatorii și ceilalți sportivi i-au primit atât de firesc, iar ei au respectat regulile concursului, revenirea în comunitate are toate șansele să devină un proces natural.
Se termină noiembrie și…Iată! Vin nopți de decembrie și Mecca-i aproape… Nu suntem pustie pe calea cea dreaptă.
2013 este anul in care Fondurile NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro.