blog-logo

Promisiuni austriece la Brașov

Promisiuni austriece la Brașov

Ambasadorul Austriei la Bucureşti, Michael Schwarzinger, s-a aflat luni şi marţi în vizită la Braşov.
Marţi, după discuţia cu preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, ambasadorul Austriei la Bucureşti a declarat că este pentru prima dată la Braşov, iar discuţiile atât cu primarul George Scipcaru, cât şi cu preşedintele Consiliului Judeţean au vizat dezvoltarea unor parteneriate în domeniul economic, turistic, cultural şi sportiv.
Anul viitor, în timpul Festivalului Olimpic al Tineretului European, care se va desfăşura la Braşov în a doua parte a lunii februarie, o misiune economică din Austria va veni la Braşov pentru discuţii concrete despre eventuale investiţii în zonă.

„Mă bucur foarte mult că acest festival se ţine la Braşov şi cred că oamenii de afaceri care vor veni atunci aici vor avea ce să vadă şi cel mai probabil vor urma şi o serie de investiţii în ceea ce priveşte viitorul aeroport, dar şi în domeniul cultural şi turistic“, a precizat ambasadorul.

La rândul lui, preşedintele CJ a declarat că a fost o întâlnire foarte importantă şi „am discutat foarte concret o serie de proiecte şi chiar i-am spus dacă în fiecare iarnă avem câte o invazie românească pe pârtiile de schi din Austria, ar fi păcat ca în sezonul cald cel puţin să avem şi o invazie austriacă în judeţul Braşov, unde sunt foarte multe monumente istorice şi multe tradiţii germane, iar turiştii ar avea ce să vadă“, a spus Aristotel Căncescu, citat de Agerpres.
Sursa citată a precizat că au discutat despre un schimb cultural cu arhivele din Viena şi acest lucru să aibă loc în primul trimestru al anului 2013 şi despre o serie de colaborări cu oameni de afaceri din Austria interesaţi în a investi într-un viitor spital clinic universitar care se va construit la Braşov.
Ambasadorul Austriei la Bucureşti s-a întâlnit şi cu primarul George Scripcaru cu care a discutat despre viitoare parteneriate între cele două ţări şi în special între Braşov şi Linz, oraşul austriac cu care este înfrăţit Braşovul.
Ambasadorul Austriei la Bucureşti împreună cu soţia sa au vizitat luni Biserica Neagră, Şcoala Germană Kronstadt şi s-a întâlnit cu conducerea Forumului German din Braşov.
După întâlnirea de la Consiliul Judeţean, ambasadorul Austriei a vizita firma Kronospan, cea mai mare investiţie austriacă din judeţul Braşov.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Cinci intervenții ale salvamontiștilor, astăzi, în Poiana Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate