blog-logo

O brașoveancă accidentată ne cere ajutorul: să-l găsim pe Gu!

O brașoveancă accidentată ne cere ajutorul: să-l găsim pe Gu!

Bună ziua, mă numesc Izabella Bitay şi locuiesc în zona Uranus în cartierul Astra- pe 17 nov, sâmbătă în jurul orei 17.30, în timp ce traversam b-dul Saturn pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată am fost lovită de un autoturism. Eram la plimbare cu căţelul meu, care din fericire nu a fost lovit, dar a fugit în momentul impactului când am căzut şi am scăpat lesa.

Eu am ajuns la spital cu traumatism cranian şi fractură de gleznă şi am semnat pentru externare în aceeaşi zi pe proprie răspundere tocmai pentru că nu aş fi putut avea linişte ştiindu-mi câinele singur şi îngrozit pe străzi în prag de iarnă. Vă scriu cu speranţa că vă veţi implica şi că mă veţi ajuta să-l găsesc pe Gu, care este un câine cu o poveste tristă, dar  cu final fericit, fiind salvat de mine în dec. 2010, când era de doar 2 luni.

Alte articole:   15 șoferi drogați la volan, prinși de polițiști, în Poiana Brașov, în perioada 1-4 iulie

Ştiu că este campanie electorală, dar poate găsiţi puţin spaţiu şi ne ajutaţi să ne regăsim, publicându-ne povestea. Eu fac tot ce pot, am implicat Milioane de prieteni, urmăresc câinii  aduşi de pe stradă la adăpostul din Stupini, am făcut afişe şi prietenii şi stăpânii de animale din cartier m-au ajutat să le răspândesc, am pus anunţ pe facebook şi pe net, nu voi renunţa pentru nimic în lume să-l caut.

Din păcate, mă mişc greu, ar trebui să stau la pat, dar mi-e imposibil. Ofer recompensă, numărul meu
de telefon la care mă găsiţi permanent este 0721 85 21 95, mă puteţi contacta şi după aceea vă sun eu. Puteţi verifica informaţia referitoare la accident la d-na inspector Bondor Geanina, cercetări penale accidente rutiere, poliţia municipiului. Eu am vorbit cu ea ieri, dosarul nu primise încă numărul unic de penal la Parchet- dar va
fi prioritar, cel care m-a accidentat fiind cetăţean francez, deja întors la Bucureşti. Nu vreau să fiu patetică, dar ajutorul dvs ar putea conta enorm.

Alte articole:   Săcele: 8 blocuri din cartierele Electroprecizia și Ștefan cel Mare, renovate energetic 

Cu stimă, IZABELLA BITAY

Distribuie dacă îți place!
  1. Bravoooooo si felicitari acestui ziar online ca s-a implicat 🙂

    Reply
  2. […] accident brasovbrasovcaine brasovstiri brasov Stimata redactie! Va multumesc pentru ajutorul acordat în găsirea cainelui meu, pe care l-am regăsit dupa patru nopţi şi 3 zile în care a fost pe […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov