blog-logo

Brașov – Capitala Tehnicii Românești: Singurul proiect complet și coerent pentru reindustrializarea orașului nostru

Brașov – Capitala Tehnicii Românești: Singurul proiect complet și coerent pentru reindustrializarea orașului nostru

   Senatorul Florian Staicu, inițiatorul proiectului „BRAȘOV – din nou CAPITALA TEHNICII ROMÂNEȘTI” ne-a declarat că programul său este diferit de simplele promisiuni electorale, fiind singurul proiect complet și coerent pentru reindustrializarea Brașovului: „Programul meu, spre deosebire de vorbele frumoase presărate de alți politicieni în campanie, este unul realist, coerent, cuprinzător, pe termen lung. Eu nu o să promit niciodată că de mâine industria va înflori sau că vom începe într-o lună să facem iar tractoare, eu vin cu măsuri concrete și facilități economice pentru investitori, care sunt rezultatul discuțiilor purtate cu specialiști în domeniul tehnic, mediul de afaceri și autoritățile locale și centrale. Doar prin aplicarea acestora în mod structurat și acționând pe cele 4 arii de interes cuprinse în programul meu, putem reda Brașovului mândria de odinioară”, a declarat senatorul brașovean.

Alte articole:   Incidența cazurilor de COVID-19 este 5,55 în municipiul Brașov și 4,39 în județ

Acesta a explicat și felul în care putem avea din nou un Brașov industrializat, un Brașov puternic din punct de vedere economic, iar în același timp putem respira un aer curat și ne putem bucura de învățământ și servicii medicale de calitate: „REPORNIND INDUSTRIA, REPORNIM BRAȘOVUL. Prin atragerea întreprinzătorilor din domeniul industrial aici, în Brașov, în zone special create pentru aceștia, unde să se bucure de numeroase facilități economice, vom reduce poluarea atmosferică sau fonică a zonelor de locuit din oraș. Acești mari investitori vor înlesni înființarea firmelor și a investițiilor noi și astfel, în mod direct, se vor crea noi locuri de muncă. Odată create locuri de muncă în industrie, se creează locuri de muncă în toate domeniile adiacente, deoarece micile întreprinderi create în jurul acestor mari investitori vor avea nevoie atât de elite, cât și de simpli muncitori. Doar prin crearea de noi locuri de muncă vor fi colectați mai mulți bani la bugetul de stat și, astfel, vom putea crește pensiile și salariile, le vom putea oferi un trai decent medicilor și profesorilor noștri și vom putea vorbi despre învățământ și sănătate de calitate”, a explicat senatorul Florian Staicu.

Alte articole:   Echipamente pentru comunicații sol-sol, în valoare totală de peste 1 milion de lei, au ajuns la Aeroportul Internațional Brașov

Pentru a afla toate detaliile cu privire la proiectul lansat de senatorul brașovean Florian Staicu, puteți intra pe site-ul www.staicuflorian.ro la secțiunea „Brașov – Capitala Tehnicii Românești”.

(P)

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate