blog-logo

Robocop „Dragă Stolo’“, realoaded

Robocop „Dragă Stolo’“, realoaded

„Dragă Stolo’“, individul care l-a făcut tocmai pe Băsescu să lăcrămeze că nu mai e potent să candideze din motive personale, exact din aceleași motive personale e fain mersi.

Nu mai aduc în discuție povestea cu liberalizarea valutei, cu faptul că s-a șters la fund, fără să scrâșnească din dinți, ca de obicei, cu economiile românilor, iar băieții deștepți s-au îmbogățit peste noapte.

Profesorul „Robocop“, după cum l-au numit cei din presa centrală, tovarășul Theodor Stolojan este un individ cinic, care a vândut interesele României la taraba organismelor financiare internaționale. Slujbaș al altor organisme și interese economice, dar nu ale românilor, „Dragă Stolo’” s-a simțit dator să iasă la scenă deschisă ca să ne spună că musai să facem sluj în fața UE, că așa a hăhăit marinarul care se uită chiorâș la popor.

Sincer, nu e treaba mea ce tâmpenii le bagă în cap Stolojan studenților de la Brașov, cu acordul rectorului pedelist șef Ion Abrudan, despre care newsbv.ro a avut informații cu mai bine de jumătate de an înainte că va fi „ales“ rector.

Problema este simplă: șmecherii din UE, care „fac cărțile“ la împărțitul bugetului european, vor să ne-o dea prin gură. Îmi asum limbajul de cartier. E pe măsura și pe înțelesul personajului care nu face discriminări când spune „țigancă împuțită“ unei jurnaliste pe care a tâlhărit-o și i-a luat telefonul mobil.

Băsescu trebuie să se opună tăierii fondurilor pe care românii trebuie să le primească de la UE. Dar Băsescu este dator la șmecherii din fruntea UE. El ne vinde pe mult mai puțini arginți, pentru că trebuie să facă sluj în fața lui Merkel, care a venit și i-a făcut campanie pozitivă când era președinte aninat.

Evident, Băsescu nu are „organe“ cu care să spună nu tăierii fondurilor pentru România. La fel cum nu a fâsâit nimic când madame Udrea a băgat banii europeni în mizerii neoportune, fără logică și sens, dar care au îndestulat interesele PDL și ale oamenilor de afaceri ai partidului. Când banii ajung unde trebuie, Băsescu nu mai lăcrămează și laudă blondele prezidențiale pentru „succesuri“.

Revenind la „Dragă Stolo“, individul se pare că s-a deșteptat brusc din moarte clinică, după câțiva ani de moarte clinică, și vine cu „soluții“ pentru societatea românească, soluții pentru care nu are explicații de ce nu le-a aplicat nimeni în perioada în care partidul băsist a tăiat și a spânzurat banul din bugetul României și cel venit de la UE după criterii de partid extrem de bine puse la punct.

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.