blog-logo

Acțiune DIICOT și Secret Service la Brașov!

Acțiune DIICOT și Secret Service la Brașov!

Foto: Arhivă

În această dimineaţă, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii D.I.I.C.O.T.- desfăşoară 32 de percheziţii domiciliare în Municipiul Bucureşti, Judeţele Braşov, Prahova, Olt, Constanţa.

Anchetatorii români şi serviciul secret american Secret Service urmăresc anihilarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în infracţiuni informatice prin E-Bay. Concomitent, se desfăşoară câte o percheziţie în Italia şi Germania. Din reţeaua internaţională se pare că făcea parte şi un poliţist din Capitală.

În urma investigaţiilor desfăşurate din luna februarie 2010 şi până în prezent, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au reuşit destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în fraude cu carduri bancare şi infracţiuni informatice tip phishing şi înşelăciuni prin intermediul internetului.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., Serviciului Secret din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, autorităţilor din Ungaria, Bulgaria, Germania, Italia, Olanda, Franţa şi colaborarea Companiei Ebay.

Din informaţiile strânse de anchetetori s-a stabilit că grupul infracţional era format din 29 de persoane, domiciliate în Municipiul Bucureşti, Judeţele Braşov, Prahova, Olt, Constanţa, precum şi în Italia şi Germania.

Alte articole:   Luna dragostei la AFI Brașov

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupului infracţional confecţionau şi comercializau echipamente de skimming. De asemenea, montau astfel de dispozitive pe bancomate ale unor unităţi bancare din Germania, Italia şi Olanda, activitate urmată de retrageri frauduloase de numerar cu clone ale cardurilor bancare compromise.

Românii sunt suspectaţi de lansarea de atacuri de tip „phishing”, împotriva clienţilor şi utilizatorilor legitimi ai unui serviciu rapid de plată on-line, în vederea obţinerii frauduloase atât a datelor de autentificare, cât şi a datelor confidenţiale privind cardurile bancare ataşate respectivelor conturi compromise.

Totodată, confecţionau instrumente de plată electronică care imitau din punct de vedere al aspectului cardurile bancare autentice pe care le utilizau cu prilejul efectuării de cumpărături la POS-urile unor comercianţi din afara ţării (Bulgaria, Olanda, Belgia).

Alte articole:   DRDP Braşov: Intervenţiile utilajelor de deszăpezire pe DN 1, îngreunate de valorile ridicate de trafic (VIDEO)

Cei 29 sunt cercetaţi pentru fraude şi înşelăciuni derulate prin internet cu ocazia vânzărilor de bunuri fictive către diverşi cumpărători, utilizatori ai platformei de profil Ebay. Membrii grupării procedau la postarea pe site-urile de comerţ electronic de anunţuri de vânzare având ca obiect în principal bijuterii şi ceasuri de mână de valori mari şi purtând însemnele unor mărci notorii, bunuri fictive pe care în realitate nu le deţineau. Plata preţului bunului licitat se făcea de la cumpărător la vânzător/licitator, prin intermediul unei platforme de plăţi on-line.

Pentru a intra în posesia sumelor de bani virate de persoanele înşelate, suspecţii ataşau conturilor platformei de plăţi conturi bancare deschise în Ungaria prin folosirea unor cărţi de identitate falsificate.

Alte articole:   Salvamont România: Aproape 100 de persoane, salvate în ultimele 24 de ore

Prejudiciul creat prin cele patru moduri de operare mai sus descrise se ridică la aproximativ 1.000.000 Euro, urmând ca valoarea acestuia să fie stabilită cu exactitate în urma definitivării cercetărilor.

La sediul D.I.I.C.O.T. vor fi conduse 40 de persoane. Împotriva acestora a fost începută urmărirea penală pentru iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, fabricarea şi deţinerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, falsificarea instrumentelor de plată electronică, punerea în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate, fals informatic, fraudă informatică, deţinerea, fără drept, de parole/coduri de acces, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.