Podul lu’ Scripcaru sau al lui Zeus?

Podul lu’ Scripcaru sau al lui Zeus?

foto: prinbrasov.com

Realizarea pasajului de cale ferată de pe strada Independenței, care face legătura între Bartolomeu și Tractorul, este de departe cea mai mare realizare a adminstrației Scripcaru.

Un obiectiv care a răspuns punctual unei probleme a brașovenilor, realizată la prețul corect, din ceea ce spun cei care se pricep la construcții și realizată înainte de termen, un alt lucru lăudabil pentru primar.

Citeam pe Facebook că unul dintre admiratorii extaziați ai edilului au venit deja cu botezul: „Podul Recunoștinței“. Nu se precizează a cui și pentru cine. Eu vin cu propunerea să-i spunem „Podul lu’ Scripcaru“ pentru motivele arătate mai sus. Este o realizare notabilă.

Mai este o grădiniță făcută în cele două mandate ale lui Scripcaru, dar nu aduce mulțumire unui așa mare număr de brașoveni ca această pasarelă. Nici nu vreau să mă gândesc la miile de șoferi care înjurau când așteptau la trecerea de cale ferată și pentru că își rupeau mașinile în gropi.

Nu cred că se poate boteza cu numele lui Scripcaru nici patinoarul din parcul Tractorul (ce a mai ramas din el), investiție de 12 milioane de euro care a umflat conturile băieților deștepți de partid și al PDL. Nici pârtiile de 40 de milioane de euro nu pot primi numele de Scripcaru, pentru că s-au surpat, iar lucrările sunt de proastă calitate. Cât privește zecile de giratorii din Brașov, care au costat, în medie, 2 miliarde de lei fiecare, nu cred că îi fac cinste lui „Zeus“, chiar dacă au fost împodibite cu panseluțe cumpărate la preț de orhidee.

Alte articole:   ÎN DIRECT Ministrul Sănătății, la Brașov. Întâlnire cu diectorii spitalelor
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.