blog-logo

La Brașov s-a deschis „Clubul Casinei Liberale“

La Brașov s-a deschis „Clubul Casinei Liberale“

foto: Monitorul Expres

Clubul „Casinei Liberale“ a fost inaugurat, aseară, în prezența a câteva zeci de persoane. Clubul, după cum au anunțat organizatorii – Adrian Maxim și Alin Lupu –  este deschis tuturor celor „care gîndesc şi simt liberal“.

Aceștia au precizat că acest club nu este un loc de întâlnire doar pentru liberalii cu carnet de partid. „Punem acest spaţiu la dispoziţia tuturor celor care au o gîndire liberală. Clubul Casinei Liberale trebuie să devină locul unde se vor schimba idei şi se va discuta despre liberalism, despre doctrină, dar şi despre felul în car eeste pusă în practică“, a declarat Adrian Maxim, administratorul clubului şi cel mai proaspăt director al Casinei Liberale.

Alte articole:   Coronavirus: Ghimbav și Sânpetru, singurele localități cu incidența de peste 3 la mia de locuitori

Clubul de pe strada Al.I. Cuza, va avea circuit închis, dar nu exclusivist, unde vor avea acces doar membrii ai „Casinei“. La eveniment au fost prezenți senatorul Ioan Ghişe, deputatul Gheorghe Gabor şi candidații USL Emil Niţă şi Marius Neculoiu, reprezentanta Partidului Socialist, Denisa Lawrenția Vasilescu, care va candida la Parlament pe listele PRM, consilierul local Liviu Lupu, reprezentante ale organizației de femei a PNL, printre care și Ligia Marin

Seara s-a încheiat cu un show al trupei „Vacanţa Muzicală“, formată din Radu Pietreanu (ex-Vacanţa Mare), Mihai Napu (ex-Cargo) şi Cristi Pup.

Distribuie dacă îți place!
  1. Ce au astia in comun cu liberalismul veritabil???

    Nimic…, la fel ca si inaintasii lor: grupuri de interese ascunse in spatele unor ideologii politice straine preluate, neintelese, neinradacinate si neaplicate.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov