
Impactul a avut loc în jurul orelor 21.50, pe DJ 104K. Un bărbat de 48 de ani, din Comăna, care conducea o căruţă, neprevăzută cu elemente reflectorizante, a fost lovit frontal de un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, atât şoferul cât şi căruţaşul au fost răniţi uşor. În timpul cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au aflat că autoturismul implicat în accident figurează radiat din evidenţe. Drept urmare, şoferul s-a ales cu dosar penal pentru savârşirea infracţiunii de circulaţie pe drumurile publice cu un autoturism neînmatriculat. Căruţaşul s-a ales şi el cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.