blog-logo

Cine sunt aleşii cu care PNL va „defila” pentru alegerile parlamentare

Cine sunt aleşii cu care PNL va „defila” pentru alegerile parlamentare

Liberalii braşoveni au început deja să se pregătească intens pentru alegerile parlamentare din toamnă, considerând că numai aşa se va putea face o schimbare şi la Preşedinţie. „Respectăm decizia Curţi Constituţionale a României (CCR) de a invalida Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, fiindcă, niciodată, nu am contestat şi comentat o decizie a unei instanţe. Ne pregătim pentru alegerile parlamentare şi suntem convinşi că Uniunea Social Liberală va câştiga cu cel puţin 50% + 1 majoritatea din Parlament. Singura cale ca Traian Băsescu să fie pus la colţ sunt aceste alegeri”, a precizat Sebastian Grapă, vicepreşedintele PNL Braşov. Acesta consideră că asigurarea unei majorităţi în acest for va facilita luarea unor decizii, numirea unui premier fără scandal, dar şi reformarea instituţiilor statului, pentru a se evite funcţionarea haotică.

Acesta a mai asigurat că USL va fi unită şi la acest scrutin şi va avea candidaţi comuni. De exemplu, PNL Braşov şi-a făcut deja „planul de atac” pentru colegiile din Braşov. Astfel, Sebastian Grapă va candida pentru un post de senator în colegiul din zona Făgăraş, iar Mihai Donţu pentru un post de deputat pentru zona Rupea. Pe lista candidaţilor mai sunt şi actualul senator Ioan Ghişe, doctorul Marius Neculoiu, directorul Spitalului Judeţean, dar şi fostul consilier judeţean Cristian Drăghici şi Mariana Câju, care în prezent deţine un post de ales judeţean. Lista continuă cu doi liberali mai puţin cunoscuţi pentru braşoveni Dan Zanfir şi Ligia Marin. Totodată, acestora li se vor adăuga şi candidaţii propuşi de PSD şi PC, cele trei formaţiuni urmând să bată palma pentru repartizarea acestora pe colegii.

Distribuie dacă îți place!
  1. Grapa Sebastian urmareste sa aiba imunitate parlamentara pentru dosarele grele pe care le are la D.N.A.

    Reply
  2. Iar GHISE ?????? Asta toata ziua e la tv, munceste in gand cred … Pentru asta nu e nevoie sa fie parlamentar !

    Reply
  3. Pai PNL-ul nu are decat 3 oameni in BV, Grapa, eternul dus cu pluta Ghise si baronul Cancescu. Restul…nevermind

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.