blog-logo

Cora îşi va deschide magazinul de la Braşov abia peste doi ani

Cora îşi va deschide magazinul de la Braşov abia peste doi ani

Compania Cora România va deschide în noiembrie două magazine, la Bacău şi în Bucureşti, pe Şoseaua Alexandriei, urmând ca anul viitor să inaugureze hipermarketuri în Constanţa, în aprilie, şi în Slobozia, în al doilea semestru, a declarat directorul companiei Thierry Destailleur.

El a arătat că prioritatea companiei este să construiască magazine proprii, însă va profita şi de oportunităţi de a deschide magazine în cadrul unor centre comerciale.

Citeşte aici mai multe amănunte despre investiţiile Cora în România

Cora şi-a trecut în portofoliu în urmă cu doi ani platforma Hidromecanica din apropierea centrului oraşului. În 2014 va deschide însă magazinul de la Braşov, care va fi amplasat pe fosta platform industrial, având ca obiectiv ca în termen de cinci-opt ani să inaugureze circa 15-20 de magazine, adaptându-le după potenţialul clienţilor din zona respectivă. „Cumpărăm terenuri peste tot în România pentru construirea magazinelor proprii, dar este posibil să avem şi oportunităţi de locaţii în amplasamente de categoria A“, a mai spus Destailleur.

Alte articole:   Crearea unui sistem de management integrat al deșeurilor, unul dintre cele mai importante obiective ale ISO Mediu Brașov

Compania este deţinută de retailerul belgian Louis Delhaize Group şi are opt magazine pe piaţa românească. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare aa anunţat în februarie că împreună cu ING şi Rabobank acordă un împrumut sindicalizat de până la 210 milioane de euro grupului belgian pentru construirea a 17 hipermarketuri cora în România.

Distribuie dacă îți place!
  1. […] şi în Slobozia, în al doilea semestru, a declarat directorul companiei Thierry Destailleur.citeste toata stirea din newsbv.roRelated Posts:Targu Mures: New Yorker deschide un magazin de 800 mp în Promenada MallRetailerul de […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate