Au scăzut furturile din autoturisme. Sfaturi de la poliţişti

Au scăzut furturile din autoturisme. Sfaturi de la poliţişti

Din punct de vedere statistic, în judeţul Braşov furturile din autoturisme reprezintă o pondere importantă în totalul infracţiunilor de furt , cele mai multe dintre aceste fapte fiind favorizate de atitudinea lipsită de prudenţă a proprietarilor de autoturisme care lasă la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare care atrag atenţia hoţilor.

În primele şase luni ale anului atât în municipiul Braşov cât şi la nivelul judeţului s-au înregistrat scăderi ale numărului de furturi din autoturisme (cu 7,58 % , respectiv cu 5,35 % mai puţine), până în prezent fiind înregistrate 407 furturi în judeţul Braşov, cele mai multe regăsindu-se la nivelul municipiului Braşov (317 infracţiuni).

În privinţa furturilor de autoturisme, în primele şase luni ale anului au fost înregistrate 34 de infracţiuni la nivelul judeţului , în scădere cu 5,56% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, 79,41% din acestea fiind înregistrate în mediul urban.

În scopul prevenirii unor astfel de fapte recomandăm cetăţenilor, pentru a preveni furturile de autoturisme:

  • La coborârea din autoturism, scoateţi cheia din contact, chiar daca veţi lipsi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva SECUNDE. Dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte sau garaj, nu lăsaţi cheile în contact atunci când coborâţi pentru deschiderea porţilor.
  • Certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale autoturismului NU trebuie păstrate în acesta. În cazul unui furt, asigurătorul CASCO nu vă despăgubeşte dacă nu prezentaţi cele două documente în original şi ambele chei ale autoturismului.
  • Parcaţi autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi cât mai circulate.
  • Montaţi un sistem de alarmă antifurt şi schimbaţi imediat sistemele de siguranţă ale autoturismului, dacă aţi pierdut sau v-au fost sustrase cheile acestuia.
  • Anunţaţi imediat Poliţia dacă v-au dispărut plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale vehiculului.
  • La autoturismele prevăzute din fabricaţie cu sisteme electronice de siguranţă, este recomandat să montaţi un sistem alternativ care să blocheze funcţionarea autoturismului. Acest sistem suplimentar trebuie să NU FIE CONTROLAT de computerul de bord.
  • Montarea unui sistem GPS în locuri ascunse din autoturism poate ajuta la localizarea maşinii în cazul în care aceasta este sustrasă. Sistemul trebuie să fie monitorizat de o firmă de specialitate, iar în cazul în care autoturismul a fost sustras apelaţi Poliţia pentru localizare şi deplasare în zona în care se află acesta.
  • În situaţia în care aţi devenit victima unui furt de auto, iar autorii v-au contactat cu propunerea de a plăti o sumă de bani în schimbul recuperării, nu vă angajaţi în acest schimb pe cont propriu.
  • Apelaţi la poliţiştii specializaţi, care vor acţiona profesionist pentru recuperarea autoturismului şi prinderea autorilor. În caz contrar, riscaţi atât pierderea banilor, cât şi să nu recuperaţi autoturismul.

Pentru a preveni furturile din autoturisme:

  • Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp.
  • În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor.
  • Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii). Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.
  • Pe toate roţile autoturismului fixaţi dispozitive antifurt. Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi.
  • Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o.
  • Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via