blog-logo

Viceprimarii şi-au primit atribuţiile şi trec la treabă

Viceprimarii şi-au primit atribuţiile şi trec la treabă

Primăria Braşov

După mai bine de o săptămână şi jumătate de la învestire, cei doi viceprimari ai Braşovului, Adrian Atomei şi Răzvan Popa, au primit, în sfârşit, atribuţiile din partea primarului Gerge Scripcaru!

Astfel, liberalul Adrian Atomei va coordona activitatea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, Poliţia Animalelor, Poliţia Locală şi Grădina Zoologică Braşov, precum şi oficierea de căsătorii. „Începând de săptămâna viitoare, de luni, voi iniţia discuţii cu cei care coordonează aceste servicii, pentru a discuta principalele priorităţi şi pentru a îmbunătăţi activitatea acestora atât în plan instituţional, cât şi colaborarea acestora cu cetăţenii“, a precizat Adrian Atomei.

La rândul lui, social-democratul Răzvan Popa se va ocupa de ce termoficarea în sistem centralizat şi activitatea societăţii Tetkron SRL, care are ca uni asociat Consiliul Local Braşov şi care se ocuipă de transportul energiei termice, precum şi de asigurarea serviciilor de apă-canal şi alimentare cu gaze pentru populaţie. Tot Popa va coordona Direcţia de Servicii Sociale, Căminul pentru vârstnici, Cantina socială, Centrul de zi pentru persoane fără adăpost şi serviciul de creşe, Centrul voluntar pentru situaţii de urgenţe şi oficierea de căsătorii.

Alte articole:   Lucian Pătrașcu: Cum să ai peste 2.000 de angajați în subordine și Brașovul să arate atât de rău?

„Ţinând cont de faptul că majoritatea programelor cu care am venit în faţa braşovenilor în campania electorală au vizat protecţia socială, faptul că am primit aceste atribuţii pe domeniul social ne va da ocazia să le punem în aplicare“, a declarat, pentru newsbv.ro, viceprimarul Răzvan Popa.

Primarul George Scripcaru şi-a păstrat în directa coordonare principalele activităţi criticate ca fiind bugetofage: partea de întreţinere şi reparaţii a drumurilor, a spaţiilor verzi, iluminatul public, activitatea RAT, precum şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Braşov.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.