S-au anunţat rezultatele la Bacalaurat 2012, din Brașov

S-au anunţat rezultatele la Bacalaurat 2012, din Brașov

Şeful Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Dorel Agache, a anunţat că, în pofida situaţiei dezastruoase la nivel naţional, la Braşov rata promovabilităţii este mai mare decât anul trecut.

Potrivit inspectorului şcolar judeţean Dorel Agache, în judeţul Braşov, 49,8 la sută dintre elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în această sesiune au luat examenul de bacalaureat, iar promovabilitatea celor care au terminat anul acesta liceul este de 61,8 la sută.

„Promovabilitatea la bac este de 49,8 la sută, cu cinci la sută mai mareca anul trecut. Pentru seria curentă, adică elevii care au terminat liceul în acest an, promovabilitatea este de circa 62 la sută. În plus, sunt 16,8 la sută candidaţi care au medii de trecere între 5.00 şi 6.00, dar nu au promovat fiindcă nu au media 6.00. Se vede un progres, o creştere faţă de anul trecut, o creştere la care ne aşteptam. O creştere mai mare s-a observat la seria curentă, de la zi, unde au promovat examenul 65,3 la sută, mai mare cu şapte la sută faţă de anul trecut”, a spus Dorel Agache. Rezultatele publicate pe edu.ro le găsiți AICI.

Alte articole:   Elevii din învățământul general obligatoriu ar putea primi anual 350 de lei pentru uniforme

În cinci licee din Braşov procentul de promovabilitate este de peste 95%. Cei câţiva elevi care au picat Bacalaureatul sunt din seriile anterioare.

Ierarhia de anul trecut în ceea ce priveşte performanţele liceelor nu s-a prea schimbat. Top cinci este acelaşi. Cele mai bune licee din Braşov sunt: Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, din Făgăraş, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, Colegiul Naţional „Dr. I. Meşotă”, Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” şi Colegiul Naţional „Unirea”

În 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, vor putea fi depuse contestaţiile. În perioada 10 -12 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar la 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale. La examenul din acest an s-au înscris aproximativ 4.800 de candidaţi, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.

Alte articole:   Accident între Cristian și Brașov, cu o victimă

Anul trecut, procentul de promovare la nivel naţional a fost 45,72%. În judeţul Braşov, rata de promovare, în sesiunea de vară 2011 a fost de 47%, după soluţionarea contestaţiilor, în vreme ce în sesiunea de toamnă rata de promovare a fost de 19,5%.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...
  1. […] S-au anunţat rezultatele la Bacalaurat 2012, din Brașov […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate